Dreptate si egalitate.
Proprietatea
Visan Elena- Monica
Clasa a VIII-a B
Dreptatea si egalitatea.
Dreptatea este valoarea etica si juridica, în functie de care se aproba sau se dezaproba relatiile sociale si raporturile juridice, normele juridice si hotarârile organelor de jurisdictie existente într-o epoca si într-o organizare sociala data; este faptul de a recunoaste drepturile cuiva, de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine în mod legitim. Dreptatea este o virtute morala, cea mai înalta dintre cele patru virtuti cardinale, care consta în faptul de a da fiecaruia ce este al sau, în a respecta drepturile altuia.
În societatile bazate pe exploatare, clasele dominante cauta sa justifice, prin conceptiile lor despre dreptate, relatiile economice existente, sa le întareasca prin legi si norme morale, în timp ce clasele si paturile sociale asuprite promoveaza propriile lor conceptii despre dreptate, care oglindesc necesitatea schimbarilor relatiilor sociale respective, nazuinta maselor de a înlatura inegalitatea sociala. Dezvaluind caracterul formal al conceptiei burgheze despre dreptate, conceptie care ascunde esenta exploatarii capitaliste, marxismleninismul a faurit o conceptie noua, comunist-stiintifica despre dreptate, conform careia adevarata dreptate sociala consta în eliberarea omului de orice exploatare si asuprire, în realizarea egalitatii sociale depline în conditiile comunismului.
Exista mai multe tipuri de dreptate dintre care principalele categorii de dreptate sunt:
dreptatea distributiva este corectitudinea accesului la resurse, pozitii în societate si a distribuirii unor avantaje, obligatii între persoane, grupuri în societate.)
dreptatea procedurala presupune respectarea legilor si înfaptuirea justitiei. Ca respectare a legilor, dreptatea presupune respectarea drepturilor legale ale unei persoane: libertarea personala , proprietatea, demnitatea umana si sa i se dea fiecaruia ce i se cuvine.
dreptatea corectiva sau reparatorie se refera la repararea nedreptatii si la corectitudinea raspunsului la nedreptati, prejudicii.
Proprietatea
Proprietatea , o forma sociala, istoriceste determinata, de însusire a bunurilor materiale de catre oameni. Demonstrând ca proprietatea este un raport social care ia nastere între oameni în legatura cu însusirea acestor bunuri, si în primul rând a mijloacelor de productie, K. Marx a combatut conceptia burgheza care o definea ca un raport între om si obiect. Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care nu este altceva decât expresia juridica a relatiilor de proprietate. Nu obiectul în sine constituie proprietatea, dupa cum nici calitatile naturale ale bunurilor însusite nu determina caracterul proprietatii, ci natura relatiilor sociale care iau nastere în legatura cu aceasta însusire. Spre deosebire de conceptia burgheza, care declara proprietatea privata ca fiind vesnica si imuabila, marxismleninismul considera proprietatea ca o categorie istorica, ce se schimba de la o orânduire sociala la alta, încadrându-se în doua tipuri fundamentale: proprietatea privata, care sta la baza orânduirii sclavagiste, feudale si capitaliste, si proprietatea comuna, sociala, care a stat la baza orânduirii comunei primitive si caracterizeaza orânduirea sclavagista. La rândul lor, aceste doua tipuri de proprietate au cunoscut mai multe forme corespunzatoare unui anumit grad de dezvoltare a fortelor de productie.
Relatiile de proprietate reprezinta elementul fundamental al relatiilor de productie, ele determinând toate celelalte raporturi sociale, politice, juridice, familiale etc. Astfel, orânduirile bazate pe proprietatea privata s-au caracterizat prin relatii sociale bazate pe exploatarea omului de catre om, iar cele bazate pe proprietatea comuna, sociala, prin relatii de colaborare si ajutor reciproc. Prima forma de proprietate a fost cea obsteasca din comuna primitiva, determinata de nivelul foarte scazut de dezvoltare a fortelor de productie, de cantitatea redusa a mijloacelor de trai. În aceste conditii, când oamenii izolati nu puteau face fata fortelor naturii, era necesara munca în comun si, prin urmare, stapânirea în comun a mijloacelor de productie. Dominatia proprietatii sociale excludea inegalitatea de avere, exploatarea muncii altuia, etc. Dezvoltarea fortelor de productie, posibilitatea crearii plus-produsului au determinat aparitia proprietatii private si, pe aceasta baza, trecerea la o noua orânduire sociala.
...