Eroii si martii neamului românesc

Alexandra Andreea Stanescu
Clasa a VII-a A, Sc. Gen. „Nicolae
Titulescu” nr. 3, Bucuresti

Rezistenta armata anticomunista din anii 1948-1958

Lupta si jertfa rezistentei armate anticomuniste a avut drept sens apararea fiintei neamului, a demnitatii nationale, a credintei în Dumnezeu, pentru un viitor fericit al României. Rezistenta armata a incorporat mii de luptatori din toate categoriile sociale (militari, preoti, învatatori, profesori, medici, studenti, elevi, tarani, muncitori – barbati si femei). Unii au luptat cu arma în mâna, altii sustinându-i pe acestia, cu pretul libertatii si al vietii. Toti muntii României si-au adus contributia la acesta lupta: M-tii Fagarasului, M-tii Apuseni, M-tii Bucegi, M-tii Banatului (Cernei), M-tii Olteniei, M-tii Vrancei, M-tii Bucovinei, M-tii Maramuresului, pâna si Dealurile Dobrogei.
Rezistenta armata din România a fost cea mai ampla, cea mai sângeroasa si cea mai lunga rezistena armata anticomunista, care a durat 18 ani.

Cea mai puternica rezistenta au dovedit-o luptatorii din M-tii Fagaras – unde au luptat grupurile lt-col. Gheorghe Arsenescu, lt. Toma Arnautoiu, Ion Gavrila Ogoranu, grupul „Arnota”, grupurile Matei si Saplacana - M-tii Fagarasului însemnând o cetate vie, lunga de cca. 100 km si lata de cca. 60 km.

În lupta dreapta cu armatele ateiste ale Securitatii nu a fost ucis nici un luptator anticomunist. Pentru urmarirea unor grupuri mici de partizani, precum cel al lui Ion Gavrila Ogoranu de 10-15 oameni, Securitatea folosea peste sapte batalioane, cca. 50 de câini politisti, alte forte, de multe ori fara nici un rezultat. În acesta situatie de înfrângere rusinoasa, Securitatea a adoptat metoda lui Iuda, cea a tradarii, a vânzarii, a infiltrarii de grupuri false de partizani, a dislocarii unor categorii întregi de persoane.
Urmarea a fost arestarea, torturarea si executarea, uneori fara judecata, a tuturor prinsilor. Au scapat cu viata doar trei luptatori. La loc de seama