Formarea Frantei





La inceput nesemnificativi, regii Frantei au creat treptat o monarhie nationala putemica. Principalul obstacol in calea expansiunii au fost teritoriile detinute de regii Angliei, care au fost disputate timp de mai mutte secole.
In secolul IX s-a destramat marele imperiu al lui Charlemagne din nordul Europei. O parte din acesta, tinutul francilor din vest – Franta - a devenit un regat condus de Carolingieni, o ramura a dinastiei lui Charlemagne, insa dinastia si-a pierdut puterea iar autoritatea regala s-a prabusit in cele din urma.

Cand ultimul carolingian a murit, iar Hugues Capet a fost numit rege in 987, puterea sa era limitata la zona Ile de France, o regiune restransa in jurul oraselor Paris si Orleans. Supusii lui Hugues, in special ducii de Normandia, controlau de fapt teritorii mai intinse si detineau o putere mai mare decat a regelui.

Capetienii
Primii capetieni au supravietuit cu greu, desi pana in 1328 dinastia lor ar fi trebuit sa domneasca asupra unui regat mult mai mare. Pe langa pozitia centrala a regiunii Ile de France, capefienii au avut norocul de a avea viata lunga, astfel incat politica lor a putut fi exercitata fara intrerupere perioade lungi de timp. Mai mult, fiecare rege capetian isi incorona propriul fiu in timpul vietii, o miscare inteleapta care elimina alti pretendenti la tron.
In lumea medievala izolata, popularitatea regelui avea importanta majora insa, inevitabil, nu toti capetienii au fost conducatori straluciti. Totusi, la sfarsitul secolului XI si inceputul secolului XII, domeniul regal (regiuni controlate in mod mai mult sau mai putin direct de rege) s-a marit treptat.

Sub conducerea regelui Ludovic al VII-lea (1108-37), baronii de pe domeniu au fost "imblanziti" iar oamenilor de conditie umila, loiali regelui le-au fost oferite functii politice importante in stat. Conducatorul acestora era Suger, staret de la St. Denis, celebru si pentru manasti