Inchipuirea religioasa

Religia geto-dacilor este, ca si a tracilor si a celorlalte popoare inconjuratoare, o religie politeista cu divinitati graduate dupa insemnatate si putere. Ea reflecta fidel structura social-politica a societatii geto-dace a acestor vremuri. Zeul suprem, dar nu unic, pare sa fi fost Zamolxe (Zamolxis, scris si Salmoxis, Zalmoxis) dar alaturi de el inca o multime de divinitati isi gasesc locul in inchipuirea religioasa a daco-getilor. Divinitatile intruchipeaza si la daco-geti fortele neintelese, dar temute ale naturii. Nu este cazul sa discutam acum tezele gresite sau exagerate ale unor istorici si filologi mai vechi asupra presupusului monoteism, pseudo-monoteism sau henoteism exclusivist al daco-getilor. Din cele ce relateaza Strabon, reiese categoric caracterul politeist al religiei dacice, iar pasajul din Herodot la care se refereau sustinatorii monoteismului dacic credem ca a fost si rau tradus si gresit interpretat: “ Inainte de a sosi la Istru, Darius supuse pe getii care cred in nemurire. Iata in ce chip socotesc ei ca sunt nemuritori: ei nu cred ca mor, ci sunt convinsi ca cel raposat merge la zeul Salmoxis. Unii din ei dau acestui zeu numele de Gebeleizis. La fiecare cinci ani, ei trimit cate unul dintre dansii, ales prin sorti ca sol catre Salmoxis si il insarcineaza cu toate cate le cer ei fiecare de la divinitate. Ei trimit un sol la Salmoxis in felul urmator: un numar oarecare dintre dansii se pun in rand si ia fiecare cate trei sulite. Altii, luand pe cel sortit sa fie trimis la Salmoxis de maini si de picioare, il ridica in sus si il azvarla in varful sulitelor. Daca, in caderea lui, acesta este strapuns si moare, ei cred ca zeul le este binevoitor, daca insa cel aruncat in sulite nu moare, ei invinovatesc pe trimisul acela si spun ca este om rau. Dupa ce au aruncat vina asupra acestuia, ei trimit pe altul in locul lui. Insarcinarile se dau celui trimis pe cand acesta e inca in viata.” “Tot tracii acestia(adica geto-dacii), c