LEGENDELE OLIMPULUI
Astazi omul cunoaste fortele naturii si puterea lor nu il mai inspaimanta. Dar imaginatia omului primitiv, in lipsa unei ratiuni patrunzatoare, a creat figurile mitice ale zeilor, atribuindu-le toate fenomenele pe care nu si le putea explica. Astfel s-au plasmuit mitologiile popoarelor antice, dintre care aceea a grecilor se remarca prin mare bogatie si frumusete a miturilor.
Mitologia grecilor este extrem de bogata pentru ca la crearea nenumaratelor figuri de zei semizei, eroi, a contribuit imaginatia mai multor generatii si a mai multor oameni de talent. Dar cauza principala a multimii miturilor o constituie multitudinea fenomenelor naturii si a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Luaind ca pilda marea observam ca strabunii indepartati ai grecilor, de pe vremea lui Pericle, au pus stapan peste intinsele ape pe Poseidon. Dar in mare in imaginatia grecilor mai locuiau: Amfitria, sotia lui Poseidon; Nereu, fiul lui Poseidon; Nereidele, fiicele lui Nereu; Tetis, o alta divinitate a marii; Triton, fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc.
In conceptia vechilor greci, zeii nu traiau izolati de muritori, ci se amestecau in viata lor, aducandu-le fericire sau nenorocire. De aceea in viata zeilor se reflecta multe din fenomenele vietii sociale a grecilor. Astfel, Ares era zeul razboiului, zeita Hera proteja casnicia, Hermes era protectorul negustorilor, inparatia mortilor o conducea Hades. Uneori zeii se casatoreau cu muritoare si invers.
Miturile Olimpului au fost create intro epoca de umanizare a conceptiilor despre natura. La inceput, grecii si-au inchipuit aceste forte sub forma unor obiecte neinsufletite, in special pietre si lemne, numite fetisuri. De pilda, in orasul Thespiae, in Beotia, forta atribuita mai tarziu zeului Eros, zeul iubirii, era inchipuita de o piatra necioplita.
La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginatia mai multor oameni si a mai multor generatii din diferite regiuni locuite de greci. De aceea zeul aparea in chipuri diferite. De pilda un mit spunea ca zeita Afrodita se nascuse din sangele lui Uranus, cazut in valurile marii, in timp ce la Homer, Afrodita este fiica lui Zeus si a Dionei.
Dar, oricat de variate ar fi fost, in legendele Olimpulu se reflectau realitati sociale si politice de pe vremea cand traiau autorii mitului. Olimpul homeric nu este altceva decat o reflectare a vietii sociale si politice a grecilor, de pe vremea cand au fost plasmuite aceste mituri.
Poetii care au uramat dupa Homer au prelucrat miturile in lumina conceptiilor filozofice si religioase ale vremii lor, contribuind astfel la inbunatatirea tezaurului mitologic grec, care si asa era extrem de bogat.
Scriitorul Alexandru Mitru ne prezinta miturile despre zeii olimpici despre care se povesteau mituri plasmuite in vremusi si in regiuni diferite si reflectand conceptii felurite. El nu si-a propus sa dea absolut toate miturile Olimpului, ci a ales pe cele mai importante in legatura cu zeii cei mari ai Olimpului si, inainte de ei, cu Haosul, Gheea, Uranus, Cronos etc.
Este de subliniat faptul ca Al. Mitru a dat o deosebita importanta mitului prometeic dorind astfel sa lege printr-un fir logico cronologic diferite mituri intre ele si pentru a-i da lui Prometeu valoarea unui simbol al luptei pentru stapanirea tainelor naturii.
Hesiod a fost determinat sa scrie Teogonia, “nasterea zeilor” de haosul care domnea in mitologie, haos provocat de nenumaratele mituri contradictorii atat in ceea ce priveste faptele zeilor cat mai ales in ceea ce priveste momentul aparitiei lor in lume caci, in imaginatia grecilor, zei s-au nascut ca si oamenii. Ca si Hesiod, Al. Mitru a trebuit sa dea ordine cronologica miturilor conducandu-se dupa Hesiod dar introducand si unele elemente personale. Problema esentiala care se punea era aceea ca un zeu sa nu apara pe scena mai inainte de a fi creat asa cum de pilda, la Hesiod, Eros este stapanul inimi zeilor si oamenilor, cand zeii si oamenii nici nu existau. Tocmai de aceea Al. Mitru a procedat cu multa atentie si logica introductand mitul lui Prometeu pentru a explica in acest fel aparitia oamenilor, opera a mainilor lui Prometeu.
Oricat de importanta ar fi problema cronologiei miturilor, esentialul il constituie continutul lor pentru ca diferitele variante ale aceluiasi mit prezinta personajul mitologic despre care este vorba in lumini diferite.
De exemplu in “Iliada” Afrodita, zeita frumusetii, se amesteca in lupte fara sa-si dea seama ca nu este in stare sa le poarte ba chiar este ranita de un muritor.
In cartea a VIII-a a “Osideei” zeita Afrodita este pedepsita de H...