Cele sapte legende ale intemeierii Romei

Prezentul inconjoara trecutul si il tolereaza. Roma este un oras vechi in care trecutul nu suporta toleranta binevoitoare a prezentului. Aici trecutul este cel care se dovedeste intelegator cu prezentul, dominandu-l insa.
In prima legenda se spune ca Eneas, fiu al zeitei Venus, s-a oprit in Latium, unde fiul sau, Ascanio, a fundat Alba Longa. Creusa, mama lui Ascanio, ramasese acasa sa planga dezastrul Troiei. Fuga lui Eneas, ratacirea lui in dragostea Didonei si in triunghiul sicilian, a coplesit imaginatia unui copil de 15 ani care, ajutat de tatal sau, a transfigurat-o in marmura. Eneas isi sprijina tatal, pe Anchise, cu bratul drept, iar cu stangul pastreaza echilibrul lui Asciano. Marmura aceasta se afla azi in Galeria Borghese.
Pentru romani insa, fuga lui Eneas si fundarea orasului Alba Longa au insemnat prea putin. Au vrut o ruda zeiasca mult mai apropiata de obarsia lor. Au vrut ca Marte sa fie aceasta ruda. Astfel batranul rege din Alba Longa, Numitor, detronat de fratele sau, Amulio, a avut o fiica, pe Rhea Silvia, pe care Amulio a pedepsit-o pentru a nu avea urmas. Rhea Silvia a devenit vestala si a primit vizitele lui Marte. S-au nascut Romulus si Remus. Gemenii, dupa ce au plutit pe raul Tibru, au fost alaptati de o lupoaica.
A treia legenda se bazeaza pe un obicei singular al vechilor popoare italice, cel al Primaverii sacre. Obiceiul cerea ca atunci cand o epidemie sau o alta nenorocire se abatea asupra lor, induplecarea zeilor sa se faca prin sacrificarea tuturor copiilor nascuti in primavara acelui an. Era un sacrificiu pasnic: copiii acestia erau crescuti cu mare grija si educati pana la douazeci de ani, cand portile cetatii se deschideau cu ceremonie, iar ei trebuiau sa plece si sa fundeze, unde vor crede de cuvinta, o cetate noua.
Primavara sacra, cea de a patra legenda, s-a petrecut si in cazul Romei: Amulio a fost, in cele din urma, detronat, dar Romulus si Remus nu au ramas in Alba Longa,