Memoriile lui Napoleon

La 4 aprilie 1814, Napoleon, înfrânt, renunta la tronul Frantei, semnând, la Fontainebleau, primul act de abdicare, iar la 20 aprilie isi lua adio de la ostasii din garda sa cu cuvinte simple si emotionante, spunându-le intre altele: ,,Am consimtit sa supravietuiesc numai pentru a servi inca gloria voastra; vreau sa scriu despre marile fapte pe care le-am savarsit împreuna”. Asa s-a nascut ideea scrierii memoriilor de catre Napoleon, idee care se va materializa mai târziu, in timp in care fostul imparat era captiv pe insula Sfânta Elena. Din pacate, memoriile cuprind doar o parte din activitatea sa politica si militara si pentru a le intelege este necesara o privire asupra întregii sale vieti, care asa cum avea sa spuna el a fost un ,,formidabil roman”.
Viata si opera. In anul 1768 conducatoriii republicii Genova, vindeau insula Corsica, regelui Frantei, Ludovic al 15-lea. Când primele trupe franceze au debarcat ca sa o ia in primire, corsicanii s-au ridicat la lupta pentru a-si apara libertatea. Sub conducerea lui Pasquale Paoli ei au obtinut initial unele succese, dar sosindu-le mari întariri francezilor ei i-au înfrânt pe rasculati, in anul urmator, intr-o lupta foarte sângeroasa. Capetenia invinsilor s-a refugiat in Anglia si multi dintre locotenentii acestuia, intre care si tanarul avocat Carlo Bounaparte, s-au aliat noilor stapânitori. In aceasta atmosfera de depresiune generala, dupa înfrângerea suferita, s-a nascut cel de-al doilea fiu al lui Carlo Bounaparte, la 15 august 1769, la Ajaccio, caruia parintii i-au dat numele putin obisnuit, de Napolione. El isi va frantuzi cu timpul atât numele cat si prenumele si va intra in istorie ca Napoleon Bonaparte
Dupa ce a invatat sa scrie si sa citeasca in insula natala, micul Napoleon a venit in Franta, unde tatal sau obtinuse o bursa pentru el, si la vârsta de 10 ani a intrat la scoala militara din orasul Brienne. Taciturn, incapatanat, certaret si chiar