Mircea cel Batran
(1386-1418)


Mircea cel Batran a ajuns pe tronul Tarii Romanesti intr-un moment in care cresteau presiunile straine. Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman erau interesate sa gaseasca o cale de a ajunge la gurile Dunarii si la litoralul Marii Negre. Deasemenea, ele erau atrase de bogatiile naturale pe care le detineau statele romanesti abia create.
Politica interna. Chiar de la inceput, Mircea cel Batran a mizat pe consolidarea interna a tarii, singura care putea oferi forta in fata amenintarilor dinafara. Pentru a realize acest lucru, el a intreprins unele masuri importante:
A introdus sistemul prioritatii feudale.
A stabilit foarte clar obligatiile materiale taranilor liberi si independenti.
A oferit scutiri de taxe, pt reprezentatntii bisericii si pt cei care prestau servicii militare.
A luat masuri de protejare a taranimii.
A organizat administratia si biserica, ambele controlate de domnie.
A organizat armata, forta de baza fiind taranimea. El a infiintat “oastea cea mare”, adica ridicarea generala la lupta atunci cand era nevoie.
A realizat un sistem defensiv prin construirea unor cetati:
Pe linia Dunarii, Turnu-Giurgiu
In Dobrogea, Silistra-Darstor
In interiorul tarii, Breaza-Severin-Dambovita
El este ctitor de manastiri si biserici precum Cozia, in 1836, si, mai tarziu, Snagov si Visina.
Tot in plan intern, a reusit sa aduca sub autoritatea sa toate teritoriile locuite de romani. Tocmai de aceea, el purta o titulatura sugestiva: “domn al Ungro-Vlahiei (teritoriul dintre Carpati si Dunare), al teritoriilor de peste munte (Amlasul si Fagarasul), banatului, Severinului, Dobrogei, Bugeacul, cu Chilia si gurile Dunarii, al cetatii Darstorului.”
Politica externa. In conditiile in care amenintarile externe erau tot mai apasatoare, Mircea cel Batran a incercat constituirea blocului unitatii romanestii. Prin aceasta politica isi propunea colaborarea cu domnitorii Moldovei, mai ales cu Petru I Musat si Alexandru cel Bun.