MONARHIA ABSOLUTA


Monarhia absoluta este regimul în care puterea de stat, absoluta si invizibila, este încarnata de rege ale carui competente sunt limitate de legile traditionale, dar nu pot fi controlate nici de nobilime, nici de reprezentantii corpului social sau politic din Adunarea Starilor Generale. Ideile sale de baza sunt unitatea si legea, expresie a ordinii si controlului asupra societatii. Limitele puterii regale(executiva, legislativa, juridica) rezultau doar din responsabilitatea sa în fata lui Dumnezeu-sursa unica a autoritatii monarhice. Monarhul este astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice raspundere terestra, liber de a legifera si decide singur.
Absolutismul monarhic se cristalizeaza treptat îi Spania sub domnia lui Filip al-II-lea (1556-1598) si în Franta, începând cu Henric al-IV-lea (1589-1610).Stapân al unui imens imperiu colonial, regele Spaniei s-a preocupat de constituirea unei birocratii eficiente, pe care sa o poata controla cu strictete.
Biserica catolica si în special Inchizitia au contribuit la consolidarea acestui tip de guvernare autoritara.
În Franta, arhitectii absolutismului monarhic sunt cei doi cardinali ministri: Richelieu (1585-1642), ministrul lui Ludovic al-XIII-lea si Mazarin (1602-1661). Dupa moartea celui din urma, noul rege, Ludovic al-XIV-lea, a decis sa guverneze singur.
Ludovic al-XIV-lea si ministrul sau Colbert (1619-1683), ilustreaza cel mai bine acest regim politic. Economia, statistica populatiei, armata, religia si politica externa sunt toate controlate strict de catre rege, ajutat de consilii. Se dezvolta, astfel, o birocratie administrativ-functionareasca platita, legata de stat si devotata intereselor lui. Cu ajutorul intendentilor numiti de rege se asigura functionarea si armonizarea sistemului central de guvernare cu cel teritorial.

Regele a înlaturat din Consiliile de stat, care îl ajutau în guvernare, pe toti aceia care prin prestigiul si rangul ce-l aveau ar fi putut