Mostenirea artistica bizantina



Intervalul 1450-1610 reprezinta perioada de cristalizare a stilului moldovenesc in arta, aceasta perioada fiind “epoca clasica” a artei moldovenesti. Solutiile elaborate in timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457 – 1504) in arhitectura, pictura murala si, partial, in domeniul artelor decorative au devenit modele respectate si reluate fidel pana la inceputul secolului XVII.


Optiunea Moldovei pentru lumea ortodoxa a pus acest stat in relatii firesti mai ales cu Bulgaria si Serbia – tari avand o istorie politica si culturala mai timpurie –, cu Muntele Athos si chiar cu Bizantul. Tarile sud-slave au putut sa ofere modele in domeniul artei si, mai mult decat atat, au putut transmite, intr-o forma mai accesibila mostenirea artistica bizantina.


Arta Moldovei nu este o varianta epigonica a artei bizantino-balcanice, ci o sinteza, a carei originalitate este conferita de asimilarea selectiva a modelelor oferite de lumea ortodoxa si de cea apuseana, precum si de integrarea unor elemente de arta orientala si ruseasca, la sfarsitul secolului XVI. Daca pana in secolul XV Moldova imprumuta modele ale artei bizantino-balcanice, dupa caderea Costantinopolului (1453), statul moldovean, pastrandu-si autonomia politica interna, a putut sustine cultura si arta ortodoxa in regiunea sud-est europeana, in special la Athos. Intr-o epoca in care largi zone ale fostului Imperiu Bizantin se aflau sub dominatie turca, iar aportul lor la viata culturala si artistica ortodoxa si post-bizantina era tot mai redus, Tarile Romane continua arta bizantino-balcanica in forme aulice.


Domnia lui Stefan cel Mare coincide cu instaurarea unui stat autoritar si eficient care seamana cu monarhiile centralizate ale Occidentului. In acelasi timp, se initiaza o optiune mai clara pentru modelul politic bizantin, adaptat la conditiile tarii.



Stefan cel Mare este initiatorul unei ample cruciade antiotomane, in conditiile in care statele sud-slave fusesera deja cucerite de