Benito Mussolini
Viata lui Mussolini
Mussolini s-a nascut la 29 iulie 1883 în Predappio – un orasel din Romagna. Mama sa era învatatoare, iar tatal, Alessandro, era mester fierar, cam palavragiu si vorbaret, amator de femei si de bautura, corespondent al ziarelor anarhiste din Forli si care se mândreste ca scrie despre socialism si revolutie.
Familia Mussolini o scoate greu la capat. Tatal a izbutiti totusi sa construiasca o mica batoza, pe care o închiriaza taranilor, iar mama, Rosa, nascuta Maltoni, contribuie cu salariul ei la gospodarie. Când moare, în 1905, la vârsta de 46 de ani, istovita de munca dupa o viata de devotament, Alessandro se instaleaza ca hangiu la Forli. Acolo traieste cu Anna Giudi, vaduva unui taran ruinat.
Alessandro, cu toate ca e privilegiat în comparatie cu umilii zileri, cunoaste si el, în mod direct, vitregia timpurilor. În noua lui familie, caci Anna Guidi are cinci fete, cea mai tânara dintre ele, Rachele, nascuta în 1892 si care va deveni mai târziu nevasta lui Benito, conduce gospodaria Chiadinilor, din Forli, pentru un salariu de trei lire pe luna. Seara, în familia Mussolini, ca a multor altor italieni, singura mâncare era mamaliga, „polenta”, carnea fiind o mâncare cu totul rara, daca nu chiar necunoscuta. Cu toate acestea, Mussolini nu cunosc mizeria propriu-zisa si nici saracia lucie în care traiau atunci numeroase familii italiene. Copilaria lui Benito se desfasoara la adapostul grijilor legate de munca si de foame. E un baiat bataios, certaret, care-si disputa cu înversunare partea lui din micile furtisaguri la care se dedau copiii tuturor satelor în vagabondajele lor.
„Acum douazeci si cinci de ani eram un copil mândru si violent – va scrie el – Unii dintre tovarasii mei mai au si astazi pe cap cicatrice lasate de pietrele aruncate de mine. Nomad din instinct, mergeam de dimineata pâna seara de-a lungul fluviului si furam cuiburi de pasari si fructe. Mergea, la slujba la biserica... o însoteam pe mama... Îl ajutam pe tata în munca lui umila si grea...”
Familia Mussolini locuia pe atunci într-o casa simpla – trei odai sumar mobilate – dar înzestrata cu strictul necesar: pat de fier, dulap, bufet; una dintre odai, atata vreme cât a trait mama lui Mussolini, era folosita ca sala de curs. Mama, pe care Benito a iubit-o cu duiosie, a avut grija sa-i asigure o învatatura temeinica. Ea îl înscrie la colegiul Salesienilor din Faenza, unde disciplina este stricta, iar tratamentul diferit al elevilor – regula. În sufragerie, de pilda, exista trei mese: pentru nobili, pentru bogati si pentru saraci. Musolini, mândru, certaret – i-a spus mamei lui: „Într-o zi Italia se va teme de mine” – spumega în tacere, arunca o calimara unui profesor în obraz, încearca sa fuga, este adus înapoi, îl raneste cu briceagul pe un coleg de clasa. Totusi este mentinut, fiind un elev bun, dar familia n-are bani si trebuie sa-l retraga pe Benito de la colegiu dupa ce-i fusese respinsa o cerere de bursa.
Se înscrie ca intern la colegiul din Forlimpopoli. În curând este exclus din cauza comportîrii lui si continua cursurile ca extern, locuind la o batrânica. Continua sa fie acelasi strengar fara bani, care se pasioneaza pe neasteptate pentru muzica. A fi licean e un privilegiu de care nu se bucura toti italienii de vârsta lui.
În 1896, Mussolini nu-i decât elev la colegiul din Forlimpopoli; cânta din trombon în fanfara, e un element turbulent si asista într-o zi la plecarea emigrantilor în Brazilia.
Se înscrie în 1900 în Partidul socialist si timp de un an încearca sa se angajeze însa nimeni nu-l accepta. La 18 ani se dedica cu disperare aventurilor amoroase, alearga dupa fete, le poseda pe scara, în mod brutal, încercând sa-si calmeze dorinta si sa-si consume puterile, sa se potoleasca în acest soi de frenezie. Frecventeaza balurile satului, se ia la bataie. Din aceasta perioada dezordonata îi va ramâne toata viata gustul gustul pentru cuceririle rapide si ... un sifilis prost tratat. Din fericire pentru el, în februarie 1902 este ales ca suplinitor si astfel din februarie pâna în iunie va preda în scoala, va cunoaste viata de învatator, însa îl plictiseste.
Nesatisfacut, în iunie 1902 se gândeste sa plece în Elvetia si o si face. În Elvetia Benito este un necunoscut care trebuie sa supravietuiasca. Munceste din greu ca zidar, indura foametea; opulenta hotelurilor de lux pentru turisti îl revolta. Hainele îi sunt botite, murdare. Petrece o noapte într-o lada sub podul mare din Lausanne si când iese de acolo dis-de-dimineata e arestat pentru vagabondaj. Traieste într-o saracie lucie. Dar aceasta perioada e scurta. Printre emigrantii italieni, intelectualii sunt putini. În scurt timp, Mussolini se afirma ca un revoltat curajos. În curând este remarcat. Devine secretarul Asociatiei zidarilor din Lausanne, da lectii de italiana, scrie câteva artic...