NUme elev : Tabla Mihai
Clasa : a IX-a B
Referat : popoarele germanice
Liceul : Colegiul National Emil Racovita

Triburile germanice
în primele secole ale mileniului I
Izvoarele care cuprind cele mai ample informatii despre germani sunt lucrarile De bello gallico (scrisa la mijlocul sec. I a. Ch. de Caesar) si De origine et situ germanorum (scrisa în jurul anului 98 p. Ch. de Tacitus). Multa vreme obscure, originile germanilor au dat nastere la numeroase interpretari sau legende. Cel mai cunoscut mit este cel al unui neam stravechi "Urvolk“, popor de origine caucaziana din care ar fi aparut familia popoarelor indoeuropene si care ar fi pastrat caracteristicile sale etnice mai pure decât mostenitorii sai.
Locul de origine a celui mai vechi dintre popoarele germanice - constituit din fuziunea populatiei neolitice locale cu elemente etnice indo-europene - se situeaza în zona din sudul Suediei, Peninsula Iutlanda si teritoriul Germaniei Septentrionale, cuprins între gurile fluviilor Weser si Oder, având la baza fuziunea dintre populatiile finice descendente ale vechii culturi Grand Maraissi ale populatiilor neolitice venite din câmpiile dunarene, reprezentante ale culturii ceramicii lineare. În timpul primei jumatati a mileniului II a. Ch., germanicii sunt înca în epoca bronzului si cunosc un oarecare declin datorat avântului celtic, rupturii relatiilor cu Orientul si unei progresive deteriorari a climei, deteriorare ce se continua pâna în secolul al VI-lea p. Ch., determinând aparitia pe tarmurile baltice a numeroase popoare, zona fiind numita de Jordanes ca fabrica de popoare.
La începutul mileniului I p. Ch. germanii ajunsesera pâna la Vistula în est, pâna la Rin în vest, în sud atinsesera  linia Dunarii superioare (dincolo de care expansiunea lor era blocata de romani), iar la nord ocupau aproape jumatate din Peninsula  Scandinava. Numele de germani, care era al unui singur grup de populatii, denumire data de romani germanilor occidentali, nu a fost adoptat de ger