Soaica Mircea
Clasa a VIII- a A
Reformele înfaptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza®
Crearea statului national, prin unirea fortelor poporului român din Moldova si Tara Româneasca , a deschis calea unor profunde prefaceri în viata sociala, economica, politica si culturala. Transformarile înnoitoare se înscriau pe linia cerintelor revolutionare de la 1848 si ale programului unionist.
Dupa 24 ianuarie 1859, principalul tel al politicii lui Cuza (1859 – 1866) a fost obtinerea recunoasterii de catre puterile garante a dublei sale alegeri si realizarea unitatii administrative a tânarului stat national. Cuza a fost recunoscut oficial ca singurul domn al Principatelor în martie 1859, de catre reprezentantii Frantei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei si Angliei. Tot în acelasi an si-au dat acordul Austria si Turcia.
Dupa tratative anevoioase, în noiembrie 1861, Turcia a recunoscut unirea completa, cu acordul puterilor garante, dar numai pe timpul vietii lui Cuza.
Guvernele formate în cele doua Principate aveau în general o orientare politica moderata, exprimând atât interesele burgheziei cât si cele ale boierimii. Acestea vor actiona în mod unitar pentru consolidarea Unirii, pentru aplicarea programului de reforme si crearea institutiilor statale burgheze.
Alexandru I. Cuza a dat o atentie deosebita unificarii militare. În primavara si vara anului 1859 un prim pas în acest scop l-a constituit concentrarea unitatilor într-o tabara militara unica la Floresti. Armata unificata avea datoria de a apara autonomia tarii împotriva unei eventuale interventii straine si sa fie oricând pregatita pentru obtinerea independentei nationale.
În 1859 Principatele Unite duceau tot mai mult o politica externa proprie, desi erau dependente de Turcia. În anul 1860 se înfiinteaza prima agentie diplomatica româna si încheierea conventiei telegrafice directe cu Rusia. Politica externa a Principatelor Unite urmarea realizarea deplinei unitati statale românesti si dobândirea independentei de stat.
La începutul anului 1862 era în deplina desfasurare procesul desavârsirii unificarii politice. Dupa proclamatia lui Cuza, din 11 septembrie 1861, ambele adunari de deputati si-au încheiat lucrarile pentru a se întruni la 24 ianuarie într-o Adunare Nationala la Bucuresti, care devine capitala tarii. Aceste doua guverne au demisionat pentru a se alcatui un guvern unic.
Componenta reactionara a guvernului a creat multe nemultumiri. Grupuri mari de tarani se îndreptau în ianuarie 1862 spre Bucuresti pentru ca sa „scape de boierii care îi stapânesc”. Guvernul a solicitat ajutorul armatei, care i-au împrastiat pe tarani. Boierimea conservatoare si-a dat seama ca orice amânare a rezolvarii problemei agrare putea atrage grave consecinte, de aceea guvernul conservator a depus un proiect de lege rurala, care îi emancipa pe tarani de servitutile feudale, dar îi deposeda de pamântul ce-l aveau în folosinta. Desi a fost votat de majoritatea reactionara a Adunarii, Cuza a refuzat sa-l sanctioneze.
Din cauza planurilor domnitorului de a realiza reforma agrara prin împroprietarire si divergentele ivite între domn si gruparea liberal – radicala, a dus la sfârsitul anului 1962 si începutul anului 1863 la alcatuirea unei întelegeri politice, numita „monstruoasa coalitie”. Aceasta a facut o opozitie înversunata domnitorului, uneltind înlaturarea sa si aducerea unui print strain pe tronul României.
În aprilie 1864, guvernul Kogalniceanu a depus pe biroul Adunarii proiectul de lege rurala, care prevedea împroprietarirea taranilor, dar a fost respins de majoritatea reactionara. Al. I. Cuza a recurs la lovitura de stat din 2 mai 1864, fiind hotarât sa dea cele doua legi fundamentale: legea electorala si legea agrara. Cu sprijinul lui Kogalniceanu a dizolvat Adunarea si a supus ratificarii poporului un statut al Conventiei, acceptat de puterile garante. Noua lege reprezenta un mare progres fata de trecut, când mii de alegatori dispuneau de viata politica a tarii.
Pe temeiul noii Constitutii din 14 august 1864 a fost decretata de catre domnitor legea agrara. Cu toate scaderile si limitele ei, reforma agrara din 1864 reprezinta unul din evenimentele cele mai importante ala istoriei moderne a României. Aceasta reforma agrara a avut ca urmari principale sporirea productiei agricole, o accentuare a evolutiei capitaliste la sate si o crestere a constiintei taranimii.
O alta realizare de seama a constituit-o organizarea învatamântului. Prin legea Instructiunii publice din 25 noiembrie 1864, care a stat la baza învatamântului românesc timp de peste trei decenii, s-au stabilit trei grade de învatamânt: primar, secundar, superior.
În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administratiei. Administratia judetelor si a comunelor se facea de consilii alese pe baza votului cenzitar.
Una din cele mai importante înf...