"Carol I al României"



Optiunea Hohenzollern
Dupa refuzul contelui Filip de Flandra de a deveni domnitor al Principatelor Unite (14 februarie 1866), Ion C. Bratianu si Ion Balaceanu – emisarii guvernului aflati la Paris, la 14 martie 1866 – înainteaza Bucurestiului ideea candidaturii lui Carol de Hohenzollern. Bratianu pleaca la Dusseldorf unde are întrevederi cu Carol–Anton de Hohenzollern (18 martie 1866) si cu fiul acestuia, principele Carol, de la care obtine acordul de principiu de a fi ales domnitor al Principatelor Unite.
Se ia hotarârea de a chema poporul român sa se pronunte printr-un plebiscit „daca voieste sa suie pe tron principele Carol–Ludovic de Hohenzollern, sub numele de Carol I.” Plebiscitul a avut ca rezultat 85.969 voturi pentru si 224 contra.
Carol–Eitel–Frederic–Zefirin–Ludovic, cel de-al doilea fiu al principelui Carol–Anton de Hohenzollern–Sigmaringen si al Josephinei–Frederica–Luisa, principesa de Baden, s-a nascut în aprilie 1839, la Sigmaringen (Germania).
Dupa tata, apartinea de Casa Regala de Hohenzollern a Prusiei, iar dupa mama, era înrudit cu marile Case domnitoare ale Europei. Era înrudit cu familia Bonaparte prin familia Murat (bunica sa paterna, Antoinette Murat, a fost nepoata maresalului Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon I) si prin familia Beauharnais (bunica sa materna, Stephanie de Beauharnais, era vara cu Napoleon al III-lea, a carui mama a fost Hortense de Beauharnais).
Pâna la 11 ani primeste primele învataturi în cadrul familiei. Din 1850 si pâna în 1856 îsi continua instructia la Dresda.. Numit de regele Prusiei locotenent în Regimentul de artilerie de garda, în aprilie 1857 intra în serviciu la Berlin si îsi continua studiile militare. Ia parte la razboiul austro–pruso–danez (1864) si este înaintat la gradul de capitan.
Ales prin plebiscit, vine în tara si este proclamat Domn (pâna în 1881) al Principatelor Unite Române sub numele de Carol I si depune juramântul în fata Adunarii Constit