“În cei zece ani de domnie a lui Carol al II-lea, România a parcurs mai multe etape de evolutie. Din punct de vedere economic, criza din 1929-1933, apoi puternicul avânt din anii 1934-1938 si, în sfârsit, începutul recesiuniii (1939-1940). În ansamblu a fost o perioada de progrese notabile, cu deosebire în ceea ce priveste economia si mai ales industria.”1 Viata politica a fost foarte agitata, au avut loc mari confruntari între fortele democratice si cele extremiste; partidele politice au cunoscut un process de erodare; ceea ce a înlesnit lui Carol al II-lea sa treaca la dizolvarea lor formala în martie 1938, pe fondul unei evidente ascensiuni a Garzii de Fier.
Mutatiile din vara anului 1940 n-au fost rezultatul unor evolutii firesti, ci al contextului international, al cresterii agesivitatii Germaniei. În plan cultural s-au înregistrat progrese remarcabile, atât în privinta cresterii nivelului de cultura al maselor, cat si în afirmarea unei reale elite intelectuale. Politica externa a României s-a caracterizat prin dinamism, prin efortul depus la nivel continental pentru salvgradarea pacii; pana la urma, decisiva a fost pozitia Marilor Puteri, care a condus spre cea de-a doua conflagratie mondiala, tara noastra fiind victima politicii de forta si de dictat a Uniunii Sovietice, Germaniei si Italiei.
Suveranul Carol la II-lea, de la începuturile sale si pâna la sfarsit, nu a fost altceva decât un ins care a incercat sa-si impuna ideile si personalitatea, nu cea mai fara cusur, într-o lume dominata de o clasa politica departe de perfectiune.
Marcat puternic de propriile limite si încordarile personale familiale (relatiile cu parintii, cu fratii, cu sotiile, cu amnatele si tiitoarea Duduia ), de contextul nefast politic intern si international, viata printului Carol a fost predestinata sortii de pribeag. Ramâne un personaj regal controversat, un misterios care a lasat în urma sa o viata tumultoasa.
Carol al II-lea al României