Sandro Botticelli - Nasterea lui Venus- Galleria degli Uffizi, Florenta
Renasterea reprezinta epoca de înnoire sociala si culturala, care a avut loc în Europa, la sfârsitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea si al XVI-lea, caracterizata prin redescoperirea interesului pentru cultura si arta antichitatii clasice.
Renasterea a avut originea în Italia si s-a raspândit apoi în întreaga Europa apuseana. În acest timp s-au produs profunde transformari sociale, politice, economice, culturale si religioase, care au marcat trecerea catre societatea moderna. Societatea feudala a Evului Mediu cu structura ierarhica rigida, dominata de economia agrara si sub puternica influenta a Bisericii Catolice a început sa se destrame. La producerea acestor fenomene, un rol determinant l-au avut oamenii de cultura si artistii, înclinati catre clasicismul greco-roman, aspirând la eliberarea spirituala de sub dogmele religioase.
Notiunea de "Renastere" (în franceza: Renaissance) a început sa fie folosita începând din secolul al XIX-lea, aparuta mai întâi la istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluata de istoricul elvetian Jacob Burckhardt în lucrarea sa fundamentala "Die Kultur der Renaissance in Italien" ("Cultura Renasterii în Italia", 1860). El a definit Renasterea (în italiana: Rinascimento), epoca cuprinsa între pictorii Giotto si Michelangelo. În acest timp omul recapata constiinta de sine ca individ, dupa o lunga perioada de anihilare a personalitatii.
Conditii istorico-culturale
În urma cercetarilor istorice din ultimii ani, Evul Mediu nu mai este considerat drept o epoca întunecata, lipsita de creativitate culturala. Datorita asa ziselor "scriptoria" din manastirile medievale, se pastrasera exemplare în limba latina din scrierile autorilor greci sau romani, ca Aristotel si Thucydide, Virgiliu, Seneca, Cicero si Ovidiu. Sistemul de drept din societatea moderna îsi are originea în dreptul civil si canonic din secolele al XII-lea si al XIII-lea. Gânditorii Renaster