Revolutia industriala în Japonia


Revolutia industriala in Japonia consta în complexul de trecere de la productia manuala la productia cu ajutorul masinilor-unelte, de la stadiul mestesugaresc si manufacturier al industriei la stadiul marii productii mecanizate de fabrica.
Productia sufera schimbari esentiale. Se realizeaza o diviziune între capital si munca, primul detinând mijloace de productie, cea de a doua fiind asigurata de muncitor contra unui salariu. Activitatea nu se mai desfasoara dispersat ci în mari concentrari industriale, în fabrici cu o productie diversificata, înzestrate cu o tehnica tot mai perfectionata.

Extinderea revolutiei industriale
Difuziunea revolutiei industriale în diferite tari a facut din Europa polul industrial al lumii. Tot aici, din jurul anului 1880, se produce o modificare esentiala prin aparitia industriala de vârf – chimia, electrotehnica, industria automobilelor.

Industriile de vârf
Depasind stadiul laboratorului, chimia devine productiva, oferind îngrasaminte, înlocuitori sintetici ai lemnului si ai matasii, coloranti, explozibili, dupa cum chimia sta la originea industriei farmaceutice si a instalatiilor frigorifice.
Utilizarea industriala a electricitatii s-a realizat prin folosirea apei ca noua sursa de energie (“huila alba”) prin întrebuintarea în alte ramuri industriale (electrochimica, electrotehnica), transporturi (tramvaiul), ca si în iluminat (lampa incandescenta a fost inventata de Edison în 1879). Industria de automobile a rezultat prin progresele mecanicii si utilizarii unei noi surse de energie – petrolul.
Evolutia Japoniei dupa revolutia Meiji (1868) a fost considerata uneori ca un miracol, ca “unul din faptele cele mai surprinzatoare ale istoriei”. Unicitatea erei Meiji rezulta din îmbinarea originala între dinamismul modernizarii si suportul solid al traditiei, imobil la prima vedere, reunind însa energii în stare latenta, care puteau fi catalizate de aceeasi forta care le înfrânase pâna atunci.

Organizarea