Roma la apogeul
imperiului

Trasaturile ce caracterizeaza fizionomia materiala a Romei imperiale contrasteaza puternic prin nepotriviri care ar fi ireductibile fara armonizarile istoriei si ale vietii.
Pe de o parte, numarul considerabil al populatiei sale ca si grandoarea arhitecturala si frumusetea marmoreana a edificiilor sale publice o aseamana cu marile metropole ale Occidentului contemporan. Pe de alta parte, îngramadirea la care îsi condamna multimea locuitorilor pe un teren inegal si pe o suprafata restrânsa de natura si de oameni, îngustimea stradutelor încâlcite, absenta serviciilor edilitare, aglomerarea periculoasa a circulatiei sale o apropie de acele orase medievale pe care le-au zugravit cronicarii si de la care unele orase musulmane au pastrat pâna acum pitorescul seducator si sordid totodata, anomaliile neprevazute si forfota anarhica.
In perioada celor doua dinastii, Flavii si Antoninii Roma atinge apogeul ei politic urbanistic si demografic. In momentul apogeului ei, Urbs Roma s-a extins pe o suprafata locuibila de aproximativ 2000 de hectare, împartita de Augustus în 14 regiones. Pâna la mijlocul secolului al II-lea e.n. populatia ei a cunoscut o linie continua de crestere. Maxima dezvoltare demografica se înregistreaza sub primii antonini, când ea adapostea aproximativ 1.200.000 de suflete. Este veacul ei de aur, secol când Cetatea lui Romulus e denumita de poeti “zeita a lumii si popoarelor, inegalabila în splendoare”. Acum, ”toate drumurile duc la Roma”, pe apa si pe uscat. Dar aceste cai îi aduceau în primul rând hrana cea de toate zilele. Fundatia lui Romulus îsi pastra postul de conducator politic al unui vast imperiu, dar ajunsese un oras parazitar, hranit cu alimentele aduse din Italia si din provincii. Nu beneficia cel putin de o productie mestesugareasca dezvoltata.
Ca si în marile metropole capitaliste de azi, la tot pasul ne întâmpina “maretia sau mizeria”. Casa confortabila si de lux a celor bogati - denumita domus,