Proprietatea feudala. Constituie elementul fundamental al ansamblului feudal. Bazele sale au fost puse in secolele anterioare. Odata cu formarea statelor feudale si organizarea institutiei domniei, unei parti a nobilimii prestatale i s-au confirmat, prin acte scrise emise de cancelaria domneasca, drepturile sale funciare. Indiferent daca era vorba de "proprietatea" domneasca, boiereasca, manastireasca, domeniu feudal era format din doua parti: o parte, redusa ca proportii in secolele XIV-XV, pusa in valoare de taranii dependenti pe baza muncii sub forma de claca; o alta parte, formata din vetrele satelor, terenuri agricole (aflate in posesia taranilor), pasuni si paduri. Pentru a face ca pamantul sa produca venituri, seniorul-in cazul nostru boierul-trebuia sa aiba pe domeniul sau tarani, care sa dispuna de o parcela de pamant, de inventar agricol si de vite. Asupra delnitelor taranesti stapanul avea un drept destul de limitat. Taranii aveau un drept de posesiune, de folosinta asupra delnitei, ei nu puteau sa o instraineze, dar puteau sa o lase mostenire. Deasupra dreptului de posesiune al taranului exista, deci, un drept de stapanire al boierului, potrivit caruia el pretindea o parte din roadele pe care le dadea pamantul. Pe domeniul feudal se produceau aproape toate cele necesare. In secolele XIV-XV, cand domeniul se infatisa ca o unitate economica, stapanii dispuneau de o serie de drepturi numite "monopoluri senioriale" : monopolul morii, al tabacariilor, pivelor, darstelor. Veniturilor realizate astfel li se adaugau cele de la vamile interne existente pe domeniu. Economia inchisa a domeniului a dus la izolare, autarhie, iar in plan politic la cresterea puterii (imunitatii) stapanului. Imunitatea feudala era un atribut al marelui domeniu. Boierii si manastirile care se bucurau de imunitate concentrau in mana lor exercitiul tuturor drepturilor suverane pe teritoriul pe care il stapaneau. In plan economic insemna: scutirea, in beneficiul stapanului domeniulu
