Translatia continentelor




Chiar din primele harti ale Americii s-a putut observa asemanarea uluitoare dintre tarmul Lumii Noi si cel al Lumii Vechi. Aceasta asemanare a ridicat intrebarea fireasca: este posibil ca aceste continente indepartate sa fi fost candva unite?
La mijlocul anilor 1800 cercetatorii au inceput sa adune fosile (urme ale formelor de viata preistorice) din rocile de stanca ale continentelor indepartate intre ele. La inceputul anilor 1900, geologul american Frank B. Taylor a sugerat ca continentele s-ar fi putut indeparta intre ele. El a presupus ca translatia continentelor a creat presiunile laterale ce au provocat aparitia lanturilor muntoase.

Teoriile lui Wegener
Independent de observatiile lui Taylor, meteorologul, geofizicianul si astronomul german Alfred Wegener a facut cercetari in scopul determinarii schimbarilor climatorice de-a lungul istoriei Pamantului. El a cautat cheia misterelor prin studierea fosilelor. A gasit spre exemplu, fosile ale unor plante tropicale sub stratul de zapada si gheata din Groenlanda, iar alte semne existente in roci indica faptul ca o parte a Africii de Sud si din partea tropicala a Americii de Sud au fost candva acoperite cu gheata.

Wegener a dat raspunsul la aceste intrebari in cartea lui intitulata “Die Enstehung der Kontinente und Ozeane” (Originea Continentelor si a Oceanelor, 1915). Ipoteza lui era ca – pe vremea cand avea plante tropicale – Groenlanda se situa undeva in jurul Ecuatorului. Suprafetele intinse ale Africii si Americii de Sud trebuiau sa se situeze undeva in jurul Polului Sudic, cand erau acoperite cu gheata. Cu alte cuvinte, continentele s-au deplasat din pozitia lor anterioara.
Teoria translatiei continentelor a fost in general acceptata pana in anii cinzeci-saizeci. Intre timp, insa, s-au acumulat atatea dovezi, incat teoria n-a mai putut fi ignorata. S-a creat un termen nou pentru descrierea fenomenului: tectonica placilor. Potrivit acestei teorii continen