Unificarea Italiei II
Italia a ramas divizata si dominata de puteri straine pîna în seculul XIX.
Unficarea peninsulei a fost în cele din urma realizata de doua elementeaparent opuse- aranjamente politice calculate si avîntul revolutionar.
Dupa mai multe secole de slabiciune Italia s-a bucurat o vreme de identitate politica sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Apoi, dupa caderea lui Napoleon în 1814-15, italienii au fost obligati sa accepte o restaurare completa a vechii ordini. Peninsula a fost împartita între noua state, cea mai mare parte intrînd sub protectia Austriei, care domina în mod direct si cele doua provincii nordice, Lombardia si Venoto, ale caror capitale erau orasele istorice Milano si Venetia.
Suprimarea libertatilor si dominatia straina au facut ca liberalismul si nationalismul sa fie elementele de baza în Italia. Rezistenta a aparut prima data în cadrul societatilor secrete, cum erau carbonarii, implicati în rascoalele din Neapole (1820) si Piemonte (1821). Însa acestea, precum si revoltele ulterioare din 1831, au fost suprimate de fortele austriece.
Esecurile societatilor secrete au generat eforturi de organizare mai displicinata, Un personaj deosebit de important, care lucra din exil, a fost Giuseppe Mazzini (1805-1872), fondatorul miscarii Tînara Italie(1831). Propaganda continua a Tinerei Italii a avut o influenta considerabila, însa rascoalele inspirate de acesta nu a avut mai mult succes decît eforturile carbonarilor.
Austria fiind ocupata cu tulburarile revolutionare din Viena, locuitorii Lombardiei si Venetiei s-au rasculat în martie 1848. Opinia publica din Piemonte, unul dintre cele mai puternice state italiene, l-au facut pe regele Carol albert sa treaca de partea rebelilor. Pentru un timp parea ca Piemonte va declansa o miscare pentru pace si independenta a tuturor italienilor.
Dar în 1848-49, austriecii si-au revenit si au înfrînt armata regiunii Piemonte; Carol Alb