Viata comunitatii umane


Locuinta, prezenta în viata comunitatii umane înca din paleolitic, poate fi definita în functie de aspectele sale economice, arhitecturale, sociale, estetice, etc. Dar, poate mai important decât orice definitie este modul în care aceasta serveste omului si cerintelor sale specifice.
Complexul concept de “ locuire ” poate fi cu greu surprins in totalitatea sa. Definirea sa presupune analiza legaturii indivizibile dintre locuinte, dotari si amenajari socio-culturale, incluzând toate aspectele functionale, economice, estetice cât si cele social-reprezentative ale fenomenului. În contextul acestor aspecte, se evidentiaza raportul dintre functie (continut) si cadru (forma) specific asezarilor umane aflate în continua dezvoltare.
Înainte de toate locuinta reprezinta, dupa cum afirma si Le Corbusier, “un învelis care raspunde anumitor cerinte si stabileste raporturi juste între ambientul cosmic si fenomenele biologice umane”, si mult mai mult decât aceasta. O parte dintre functiunile legate de satisfacerea cerintelor biologice sunt masurabile. Însa analizând omul într-un context mai larg, cum este cel social, descoperim o serie de valente noi ale locuintei, grupate în “functia de reprezentare”. Pe baza analizei si cunoasterii procesului evolutiv a constructiei de locuinte putem surprinde aspectele functiei de reprezentare a complexului rezidential, functie prin care locuinta contribuie activ la afirmarea conditiei umane.
Gradul de satisfacere a cerintelor nu este raportat numai la locatar ci comparat si cu limitele colectivitatii din care el face parte. Rezulta o scara valorica care reflecta alcatuirea acestei colectivitati si precizeaza pozitia sociala a individului considerat. Dorinta perpetua de evidentiere a propriei personalitati, de recunoastere publica a locului ocupat în comunitate îsi poate gasi în amplasare, imaginea exterioara si amenajarea locuintei un larg câmp de manifestare. De Lauwe precizeaza, referindu-se la valentele de repr