BUCOLICELE


Pentru a semnala importanta creatiei vergiliene, este destul poate numai sa amintim faptul ca în Evul Mediu, teoria literaturii considera ca existau trei genuri, pe fiecare descrindu-l printr-una din marile capodopere ale scriitorului latin: simplu (humilis – „bucolicele”), mediu (mediocris – „Georgicele”) si sublim (gravis – „Eneida).
Din genul caruia îi apartine „Bucolicele”, s-a dezvoltat o literatura pastorala, care a fost la mare cinste în Evul Mediu, când înca vârsta normativa a genologiei era departe de a se sfârsi.
De dimensiuni relativ reduse, însumând în total 864 de hexametri dactilici, cele zece poeme, cunoscute sub denumirea de „Bucolice" reprezinta poeme pastorale, influentate de tematica idilica a poetului siracuzan Teocrit. Dupa continutul lor, Bucolicele au fost împartite de exegeti în doua categorii: astfel, primul compartiment ar cuprinde poemele pastorale, prin excelenta (Bucolicele a II-a, a VIII-a si a X-a), si cel de-al doilea în care s-ar înscrie aluziile la starile de fapt, la evenimente, la oameni etc.. (Bucolicele a III-a, a V-a si a VII-a). Dupa cum se observa din clasificarea prezentata mai sus, exista patru bucolice care nu au putut fi inserate în nici un compartiment tematic; este vorba despre Bucolicele I, IV, VI si IX. Prima si a IX-a bucolica constituie un excurs literar pe tema exproprierii, drama fundamentata pe doua personaje pastorale: Tityrus si Meliboeus, în timp ce Bucolicele a IV-a, respectiv, a VI-a implica, prin demersul liric, deplasari temporale, pentru a circumscrie prezentul Arcadiei (Bucolica a IV-a în viitor, iar Bucolica a VI-a în trecut).
Unul dintre cele mai interesante poeme din cele zece care alcatuiesc „Bucolicele” este Bucolica I, în aceasta reflectându-se poate evenimente din viata poetului Vergilius, care, dupa cum stim, a fost desproprietarit în favoarea veteranilor lui Octavianus.
Bucolica I ni-l prezinta pe pastorul Meliboeus, alungat de acasa ca urmare a exproprierilor facute în fa