Publius Ovidius Naso


Intre operele poetului latin Ovidius – am putea spune:primul cîntaret cunoscut al teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra — de o pretuire unanima s-au bucurat întotdeauna Metamorfozele. Ele sunt un lung sir de povestiri mitologice, variate ca subiect si actiune dar având toate un sfârsit asemanator: metamorfoza personajelor. Poetul cauta sa dea naratiunilor sale o înlantuire unitara, o succesiune cronologica. Povestirea începe cu creatia universului si a primilor oameni si, dupa un sir de întâmplari în care personajele principale sunt zeii si eroii mitologiei grecesti sau ai legendelor homerice, ajunge la întemeierea Romei, încheindu-se cu metamorfoza lui Caesar în stea.
În afara de valoarea ei literara, aceasta opera are si o deosebita valoare documentara, ea constituind cea mai însemnata colectie de mituri transmisa de scriitorii antici. Opera oglindeste în chip artistic diferite aspecte ale societatii sclavagiste, fiind, alaturi de izvoarele istorice, o pretioasa sursa de informatie, asupra vietii, obiceiurilor si relatiilor sociale din lumea antica.
Asadar, între 2 si 8 d.Ch., Ovidius a compus, în cincisprezece carti, o epopee de factura cu totul originala. în aproximativ 12.000 de hexametri dactilici, Ovidius prezinta aproape 250 de legende privitoare la metamorfoze.
Dupa cum se obisnuia, opera începe cu o invocatie, de data aceasta a zeilor, poetul cerându-le acestora sa-l ajute sa înfatiseze cum au luat corpurile forme noi de la crearea lumii, pâna în timpurile în care traieste el.
De fapt, el deruleaza transformarile petrecute în cosmos sau suferite de personaje legendare ori istorice, de la începuturile lumii pâna la apoteoza lui Caesar. Eugen Cizek spune ca metamorfoze înseamna si devenire, evolutie - totul se transforma în natura - cele patru elemente, care-si urmeaza ciclul vesnic, timpul, datorita schimbarii anotimpurilor si vârstei oamenilor, mediul geografic, destinul popoarelor.
Ovidius începe în cartea întâi