SCRIITURA LUI SENECA


Seneca este unul dintre cei mai productivi scriitori din secolul I p.Chr., având o creatie vasta, cuprinzând atât poezie, cât si proza. Se poate observa, la o citire atenta a operei sale ca nu putem spune despre acest scriitor si filosof ca apartine întrutotul clasicismului, stilului impus de Caesar sau Cicero. Eugen Cizek afirma ca, cel putin tragediile lui Seneca sunt total neclasice. Scriitura lui Seneca este relevanta pentru stilul nou si pentru noa miscare literara. „Stilul lui Seneca a fost denumit ca înflacarat ori ca „flamboiant” („flamboyant”)” Se poate observa o înclinatie pentru expresivitate, pentru forta si pregnanta imaginii, pentru un vocabular patetic, alternanta între un limbaj sfidator sau unul elevat. Seneca surprinde diferentele între discursul oral si cel scris. „el admite ca fiecare gen literar comporta un stil specific: aprig pentru oratorie, maret pentru tragedie, modest pentru comedie”.
Asadar, Seneca a fost un mare scriitor, nu trebuie sa-l consideram ca fiind un filosof care a scris si poezie, ci dimpotriva un mare poet si filosof. În opera sa abunda alegoriile care dezvaluie tulburarile sufletesti, paradoxuri pregnante etc.. Interesant e ca Seneca interactioneaza oarecum cu cititorul, unii dintre cititori având nevoie de pedagogia lui, altii fiind dezorientati, perturbati de la modul lor obisnuit de viata, fiindca autorul impunea o strategie de viata care preconiza fericirea chiar si în cele mai dificile tribulatii, chiar al supliciilor; pentru acestia scriitura lui Seneca era agresiva, mai ales în stilul epistular. Deasemenea abunda în scriitura senecana interjectiile, exclamatiile, interogatiile.
Tensiunea se simte la toate nivelurile discursului scriitorului, nu numai la nivelul macrotextului, ci si la nivelul cuvintelor.
Deasemenea Seneca apreciaza rimele interioare, aliteratiile, hiperbolele, metaforele. Foarte relevanta este metafora verbala, utilizarea la figurat a verbelor, tip de metafora pe car