1. Miloacele de informare – arbitrul campaniei

O campanie prezidentiala tipica începe cu cel putin un an înainte de alegeri, iar în primele luni apar cel putin o duzina de candidati. Un alegator obisnuit va agrea politica în doze mici; probabil ca va reactiona la o campanie prea îndelungata ignorând majoritatea evenimentelor. Mass-media însa se simte obligata sa urmareasca pe larg aceasta campanie, chiar si atunci când numarul candidatilor si al activitatilor din campanie este cu mult mai mare decât capacitatea si dorinta de reprezentare ale presei.
Daca, de exemplu sase candidati la presedentie fac campanie în Iowa într-o anumita zi din ianuarie, nu va fi posibil ca postul local sa-i prezinte pe toti. Astfel, întreaga emisiune a zilei ar trebui sa contina numai politica. În mod similar, în presa scrisa, nu fiecare candidat va beneficia de o prezentare pe prima pagina.
Judecatile de valoare ale mijloacelor de informare în masa stabilesc persoanele si problemele ce vor fi prezentate, cât spatiu vor primi si în ce mod vor aparea. Cu alte cuvinte, care candidat va beneficia de o prezentare de doua minute pe CBS si care va primi doar 15 secunde? Ce candidat va aparea pe prima pagina si care pe pagina 42?
Din cauza ca publicul nu se implica foarte activ în stirile despre campanie, mai ales în primele luni, preeminenta prezentarii este cruciala. Acei candidati care vor avea parte de o prezentare mai ampla vor fi plasati mai bine în atentia publicului. Din moment ce candidatii concureaza pentru obtinerea de fonduri si voluntari, dar si a voturilor, aceasta vizibilitate devine foarte importanta.
Cine va beneficia de cea mai ampla prezentare? Este o chestiune aflata la totala discretie a presei. “Procesul de evaluare” functioneaza pe parcursul campaniei pe masura ce editorii, producatorii si reporterii decid cine merita si cine nu.
Acest merit este bazat în general pe mai multi factori: câti bani a strâns un candidat, pozitia lui în sondaje si judecata proprie a repo