Joseph Louis Lagrange - (25.01.1736 – 10.04.1813)
"Lagrange – piramida grandioasa a stiintelor matematice". Astfel Napoléon Bonaparte l-a apreciat pe cel mai mare si cel mai modest, dupa parerea lui, matematician al sec. XVIII Joseph Louis Lagrange, pe care el l-a facut senator, conte al imperiului si cavaler al ordinului Legiunii de Onoare.
Tatal lui Lagrange, fiind un timp vistiernic militar al Sardiniei, a fost casatorit cu unica fiica a unui medic bogat din Cambiano, localtate situata nu departe de Torino (Italia), si a avut cu ea 11 copii. Dar numai Joseph Louis, cel mai mic dintre toti, n-a murit fiind prunc. Tatal lui a fost un om avut si de afaceri. De aceea, când Lagrange a fost gata sa intre în dreptul de mostenitor unic, el n-a avut ce sa mosteneasca. Mai târziu Lagrange îsi amintea despre aceasta, ca despre una din întâmplarile cele mai fericite: "Daca eu as fi mostenit o avere, atunci, probabil, n-as fi legat soarta mea cu matematica".
Primele interese scolare ale lui Lagrange au fost concentrate asupra limbilor vechi. Studiindu-le, el devreme a facut cunostinta cu operele lui Euclides si Arhimede. Însa acestea nu l-au impresionat foarte mult. Mai târziu în mîinile tânarului Lagrange a nimerit lucrarea lui E. Halley (prietenul lui Newton) despre avantajele metodelor analitice asupra metodelor geometrice ale grecilor antici. Inima lui a fost cucerita. Într-un timp foarte scurt el de sinestatator a studiat totul, ce a fost facut la acel moment în analiza si, având 16 ani, a început predarea matematicii la Scoala de Artilerie din Torino. Astfel s-a început activitatea lui, una din cele mai stralucite în istoria matematicii.
Lagrange a fost analitic, si nu geometru. Prelucrarea lui analitica a mecanicii se caracterizeaza prin ruperea totala cu traditia grecilor antici. Newton, contemporanii si succesorii lui, permanent utilizau desene tehnice, ca un ajutor în studierea problemelor mecanicii. Aceasta trasatura a gândirii lui s-a evidentiat clar în "Mécanique Analytique", conceputa de Lagrange înca în vârsta de 19 ani la Torino, dar editata la Paris numai în 1788, când el a avut 52 de ani. "Nu veti gasi desene tehnice în cartea aceasta", – scria el în prefata. Lagrange, preferând metoda analitica, a aratat ca rezultatele mult mai puternice pot fi obtinute daca metode analitice generale se aplica de la bun început.
La Torino tânarul profesor citeste lectii la studenti, majoritatea carora erau mai în vârsta decât el. În curând, cu cei mai capabili dintre acestea el a organizat o societate stiintifica, care cu timpul s-a transformat în Academia de Stiinte din Torino. Primul volum de lucrari al Academiei "Actes de la société privée de Turin" a aparut în 1759 când Lagrange a avut 23 de ani. El însusi a prezentat aici articolul despre valorile maxime si minime la calculul variational. Anume cu ajutorul acestui calcul Lagrange a unificat mecanica si, cum a spus Hamilton, a creat "o poema stiintifica în felul sau".
În acelasi volum Lagrange face un mare pas înainte: el aplica analiza în teoria probabilitatilor, esential se avanseaza mai departe de Newton în teoria matematica a sunetului. La vârsta de 23 de ani Lagrange a fost recunoscut ca egal marilor matematicieni ai secolului – Euler si Bernoulli.
Euler întotdeauna pretuia marinimos lucrarile altor savanti. Când Lagrange avea 19 ani i-a expediat lui Euler unele din lucrarile sale, vestitul matematician îndata le-a recunoscut valoarea lor si l-a încurajat pe tânarul savant. Peste 4 ani Lagrange i-a comunicat lui Euler metoda adevarata de rezolvare a problemelor izoperimetrice de calcul variational, care în decurs de multi ani nu se rezolvau prin metodele semigeometrice ale lui Euler. Euler i-a dat lui Lagrange posibilitate sa le publice primul – "ca sa nu va lipsesc pe dumneavoastra de nici o particula a gloriei, pe care o meritati".
În pofida vârstei neobisnuit de tinere a lui Lagrange – 23 de ani, Euler a reusit alegerea lui ca membru strain al Academiei de Stiinte din Berlin (2 octombrie 1759). Aceasta recunoastere peste hotare a fost un mare ajutor pentru Lagrange în Patrie. Euler si d'Alembert doreau sa-l vada pe tânarul lor prieten ca matematician la curtea din Berlin. Dupa tratative îndelungate aceasta s-a reusit.
Fiind un prieten credincios si admirator generos al lui Lagrange, d'Alembert l-a convins sa se ocupe de problemele cele mai importante si dificile, l-a impus chibzuit sa aiba grija de sanatate, desi sanatatea proprie a lui d'Alembert n-a fost viguroasa. În scrisorile sale catre d'Alembert, Lagrange raspunde scurt, ca se simte minunat si lucreaza ca un nebun. În aceasta privinta activitatea lui era asemanatoare cu cea a lui Newton. Cu vârsta, concentrarea îndelungata asupra problemelor de prima importanta a atenuat entuziasmul lui, si desi creierul ramânea puternic, Lagrange manifesta o atitudine indiferenta fata de matematica.
Printre problemele, cu care Lagrange s...