CLASIFICAREA STADIALA A CANCERULUI COLULUI UTERIN

Clasificarea stadiala a cancerului serveste la atingerea urmatoarelor obiective:
- indicator asupra prognosticului
- elaborarea planului de tratament
- evaluarea rezultatelor tratamentului
- schimburi de informatii între centrele de tratament
- cercetare stiintifica
A fost introdusa în 1929 de Organizatia Sanatatii a Ligii Natiunilor Unite ca prima varianta a stadializarii pentru cancerul colului uterin, fiind în permanenta modificata si îmbunatatita.
Aplicarea oricarui sistem de stadializare trebuie sa tina seama de doua elemente:
- stadializarea sa se realizeze înaintea începerii tratamentului
- în caz de ezitare între doua stadii, se alege întotdeauna stadiul cel mai putin avansat, penrtu a nu se mari nejustificat cifra vindecarii în stadiile avansate. [1]
Principalele sisteme de stadializare în cancerul colului uterin sunt:
- stadializarea FIGO – elaborata de Federatia Internationala de Ginecologie si Obstretica, care se limiteaza doar la categoria de T, facând abstractie de starea ganglionilor limfatici.
- sistemul de stadializare MD Anderson ce include evaluari ale volumului tumoral
- sistemul de stadializare TNM apartinând UICC (Uniunea Internationala contra Cancerului)- cel mai complex, tinând cont si de stadiul ganglionilor lmfatici si a metastazelor la distanta
- sistemul de stadializare propus de “American Joint Committee on Cancer”- care reprezinta un sistem de clasificare patologica

Sistemul de stadializare FIGO
Sistemul FIGO, considerat cel mai acceptat sistem de stadializare pentru carcinoamele colului uterin, introdus în 1929, a fost modificat în 1937 prin adaugarea unor noi reguli de stadializare, cu descrierile de baza ale stadiilor I-IV, unde examinarea pelvisului si evaluarea clinica au ramas similare celor utilizate în prezent.
Daca în 1950 invazia la corpul uterin a fost îndepartata din categoria criteriilor de clasificare a stadiului II si s-a introdus stadiul O ca o categorie specia