Diagnosticarea displaziei acetabulare la copil,
utilizând marginea laterala a sprâncenei acetabulului

Disponibilitatea metodelor imagistice de diagnostic, cum ar fi ultrasonografia, rezonanta magnetica nucleara (RMN) si tomografia computerizata tridimensionala (3DTC), a permis medicilor sa diagnosticheze si sa trateze mai eficient displazia acetabulara. Fiecare modalitate are avantajele si dezavantajele ei.
Ultrasonografia este utila în diagnosticarea si în tratamentul displaziei de sold (DS), la copii cu vârsta sub 3 luni. RMN este extrem de utila în studierea structurilor cartilaginoase ale soldului, iar 3DTC ofera o relationare 3D fidela între structurile anatomice, în deformarile complexe ale soldului. Cu toate acestea, costurile ridicate ale studiilor RMN si 3DTC, împreuna cu expunerea crescuta la iradiere în 3DTC, limiteaza utilizarea lor în urmarirea evolutiei pe termen lung, urmarire absolut necesara în tratarea copilului cu displazie acetabulara. De aceea, radiografia simpla îsi pastreaza rolul important în tratarea acestor pacienti.
În tratarea DS, indexul acetabular (IA) si unghiul centru-margine (CM) au fost utilizate în mod traditional ca factori de diagnostic pentru displazia de sold. La copil se vad, de obicei, atât limita anterioara cât si cea posterioara ale marginii acetabulului, care se suprapun. Vârful lateral sclerotic este punctul care ar trebui ales pentru masurarea IA si a unghiului CM. Cu toate acestea, uneori este dificil, pe o radiografie simpla, sa se distinga exact marginea laterala a acetabulului, pentru a masura cu exactitate IA si unghiul CM, din cauza umbrelor osoase slab delimitate, mai ales în displazia acetabulara. În aceste conditii, masurarea IA si a unghiului CM poate genera valori eronate.
Noi am studiat marginea laterala a acetabulului în cazuri de displazie la copil pe radiografii simple, RMN, 3DTC si artrografii. Pe radiografiile simple, am remarcat faptul ca forma sprâncenei variaza în functie de vârsta pacien