Antonio Vivaldi (Antonio Lucio),compozitor itlian (Venetia, 1678- Viena, 1741). Fiu al unui violonist legat de basilica San Marco din Venetia, el însusi violonist , a primit tonsura monahala la 15 ani si a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronica, despre care se presupunea ca era astm, cel pe care Venetia îl supranumea „Preotul rosu”, din cauza culorii parului sau, a stiut sa se faca exceptat de la îndatoririle ecleziastice începând din 1703 , iar din acel moment a putut sa se consacre compozitiei si învatamântului. Numit responsabil muzical la La Pieta (asezamânt rezervat orfanilor si copiilor ilegitimi ai orasului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 si 1720), avea sa ramâna fidel acestei functii pâna în 1740.
Totusi, a început sa calatoreasca din ce în ce mai mult ca virtuoz si compozitor (Roma în 1722 si 1724, unde a cântat în fata Papei; probabil Dresda si Darmstadt, cu siguranta Amsterdam, unde a fost publicata cea mai importanta parte a creatiei sale; Florenta, Praga, în sfârsit Viena, unde a murit, uitat si în mizerie). La La Pieta, avea sa formeze elevi, sa întretina o orchestra (repede devenita celebra în întreaga Europa) si sa compuna pentru concertele publice pe care asezamântul le oferea duminica.
Acestor ocupatii, deja solicitante pentru un om care se plângea fara încetare de sanatatea sa oscilanta, din 1713 li s-a adaugat o debordanta activitate de impresar si de compozitor de opere, domenii în care a capatat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalitati tenace, concretizate chiar într-un pamflet, redactat împotriva lui de Benedetto Marcello (II Teatro alla moda, 1720).
Aceasta consacrare în toate genurile (pentru ca a fost fecund si în materie de muzica religioasa) avea sa confere compozitorului o glorie internationala incontestabil fara precedent în istoria muzicii. Toti turistii care treceau prin Venetia cautau sa-l asculte pe „Preotul rosu”, de la Edward Wrig