Un copil minune în lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a început sa cânte pentru aristocratia Europei si si-a compus primele lucrari la vârsta de sase ani. 30 de ani mai târziu, aflat la apogeul carierii, a murit dupa o scurta suferinta la Viena. Fusese oare otravit?
Decenii mai târziu, Sophie Haibel, sora mai mica a sotiei lui Mozart, Constanze, îsi amintea înca strania premonitie. În prima duminica din decembrie 1791, se afla în bucatarie, unde pregatea o ceasca de cafea pentru mama sa. Cu o zi înainte fusese la Viena ca sa-si viziteze cumantul care se îmbolnavise, dar revenise cu vesti îmbucuratoare. Acum, în timp ce astepta sa fiarba cafeaua, Sophie, privea fix, cazuta pe gânduri, flacara aprinsa a unei lampi cu gaz si se gândea la sotul suferind al surorii sale. Deodata flacara s-a stins „complet de parca n-ar fi fost niciodata aprinsa”, avea sa scrie ea mai târziu. „Nici macar o scânteie nu a mai ramas pe fitilul principal si totusi nu se facuse nici un pic de curent – pot sa jur”. Cuprinsa de un presentiment îngrozitor, a fugit la mama sa, care a sfatuit-o sa se întoarca acasa la Mozart fara întârziere.
Constanze si-a întâmpinat sora, povestindu-i ca Mozart avusese o noapte agitata, si a rugat-o sa ramâna. „Ah, draga mea Sophie, cât ma bucur ca ai venit, a spus muzicianul. Trebuie sa stai la noapte aici si sa vezi cum mor.” Lânga el se afla un tânar asistent numit Sussmayr, caruia Mozart îi dadea instructiuni pentru a încheia ultima sa compozitie, un recviem. A fost chemat un preot, apoi un medic care a recomandat ca bolnavului sa i se puna pe fruntea fierbinte comprese reci; la 12.55 dimineata, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici doua luni, fostul copil – minune si prolific compozitor ar fi împlinit 36 de ani.
Mereu în lipsa de bani, Mozart lucrase într-un ritm febril pentru a încheia comenzi importante pe care le primise în cursul anului, iar prietenilor si rudelor le parea tensionat si epuizat de prea multa munca. Dar c