ANXIETATEA
Anxietatea este o permanenta a modului de fiintare uman,existând în spatiul dialogului dintre sine si eu, fiind incitata de contactul de orice fel între eu si lume.Este la temeiul oricarei puneri în act a omului, la temeiul oricarei trairi, iar trairea aceasta vine la rândul ei sa o întemeieze.Ambiguitatea anxietatii ,ca atitudine primara ,în prima instanta autosuficientase rasfrânge asupra individului uman ,modelându-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportata, totodata intima si straina individului,creând si distrugând.
Existentialismul este cel care reveleaza anxietatea si este în stare sa o asume, descoperindu-I relatia esentiala cu existenta. Existenta (lat. Ex-în afara, sistere-a sta) este faptul de a aparea si de a se manifesta în afara,a te confrunta cu faptul prezentei si participarii la o lume schimbatoare si potential primejdioasa. Conditia individului concret este una de anxietate , rezultata din întelegerea inevitabilei sale libertati de opta între posibilitati, din necunoasterea viitorului, din apropierea mortii, din finitudinea unei existente care a fost precedata de neant.
Anxietatea da nastere deopotriva îndoielii si disperarii,considera Kierkegaard,însa drumul spre absolut este cel ce se confunda adesea cu disperarea anxietatii,disperare pentru infinit, preschimbându-se într-un final în devorare a finitudinilor,descoperire a arbitrariului din ele.
Discursul lui Kierkegaard despre anxietate se desfasoara pe fundalul unei etici crestine, suportând conexiuni multiple cu dogmatica, numita de filosoful danez a doua etica (spre deosebire de etica necrestina, prima , caracterizabila prin refuzul pacatului si conexiunea cu metafizica). Idealitatea acestei etici consta în constiinta penetranta a realitatii, iar a-si pastra idealitatea chiar ocupându-se de relevarea pacatului implica o dificultate deosebita a problemelor etice. Noua etica presupune pacatul stramosesc, prin care explica pacatul însusi si plaseaza identitatea drept obiectiv, într-o miscare de jos în sus; cuprinde, în anvergura ei, realitatea pacatului.
Discursul lui Kierkegaard despre anxietate abordeaza tangential problema pacatului, având în vedere ca anxietatea este conditie prealabila a pacatului, "libertatea captiva în sine însusi",mijlocitoare între posibilitatea si realitatea pacatului. Psihologic, Kierkegaard se va ocupa de posibilitatea reala a pacatului, iar dogmatic, de cea ideala. Scopul scrierii va fi marturisit dintru început a trata conceptul de anxietate din punct de vedere psihologic , având în vedere dogma pacatului stramosesc. Premisele de la care porneste în abordarea pacatului, pe care le va justifica pe parcurs, sunt , ca pacatul nu este nici un fel de stare ( ca stare de potentica nu este , în timp ce de fapt el este) ?, si ca a-l descrie ca boala, anormalitate, lipsa de armonie înseamna o falsificare a conceptului 3.
Cuvântul danez Angest a fost echivalat în limba germana cu Angst, în engleza cu dread , fear sau anxiety, în timp ce traducerile franceze s-a impus angoisse; el a cunoscut o larga raspândire în filosofia existentialista interbelica, în special datorita teoretizarilor lui Heidegger si Sartre. Semnificatia anxietatii lui Kierkegaard este de fior de spaima fata de ceva nedefinit si indeterminabil ,spre deosebire de sentimentul de frica, în care obiectul este concret, individual.
Kierkegaard considera ca omul este individ, fiind, în felul acesta , atât el însusi, cât si tot neamul, iar întregul neam participa în/la individ precum individul la intregul neam. Desavârsirea omului , privita ca stare, consta în faptul individului de a fi el însusi, precum si neamul. Aceasta contradictie este expresia unei sarcini si impulsul unei miscari, miscare ce creeaza istoria. Istoria neamului merge mereu înainte, în timp ce individul o ia mereu de la început, fiind el însusi si neamul, si astfel, înca o data si istoria si neamul. Adam a fost el însusi si neamul , astfel încât ceea ce îl explica pe Adam, explica istoria neamului si reciproc. A-l considera cap al geniului umane presupune un început fantastic al neamului uman, ce ridica dificultati insurmontabile.
Traditional s-a considerat ca pacatul lui Adam conditioneaza pacatosenia drept consecinta, al doile prim pacat - primul pacat al insului de dupa – presupunând pacatosenia drept conditie. Filosoful danez polemizeaza cu aceasta luare de pozitie, afirmând ca primul pacat este determinantul calitatii, Pacatul5, ca puterea exemplului , pacatosenia este doar o determinare cantitativa , un fel de elan înaintea saltului, dar care nu explica totusi saltul reprezentat prin pacat.
Pacatul lui Adam este pacatul stramosesc, caci neamul nu o ia de la început cu fiecare individ, astfel încât starea de pacat a nemului dobândeste o istorie, care merge înainte prin determinatii cantitative, în timp ce...