ASPECTE PSIHOLOGICE ALE MINCIUNII

Ralierea la adevar nu este întotdeauna facila sau urmarita în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adaposteste (de lucruri, de altii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatând ca „inventia” îi asigura confort, siguranta si succes, individul persevereaza în acest sens, reiterând sau perfectionând formula de ascundere, de inducere în eroare, de fortare a zagazurilor imaginare.
Hulita de unii, negata de altii, invocata în împrejurari dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenta ubicua. Minciuna este o „figura” a rationalitatii desfasurata în vederea înfruntarii unei dificultatii si în perspectiva rezolvarii ei spre beneficiul agentului ce o propaga. Minciuna este întotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese.
Minciuna are o coloratura instrumentala. Ea este o cale de împlinire facila a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinta de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea în valoare, pentru ascunderea timiditatii, din nevoia de protectie, pentru a face placere, de a ascunde un adevar dureros, pentru a apara pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor si normelor comunitatii. Mintim pentru ca sa rezistam. Îi mintim pe altii si ne mintim pe noi însine.
Ne autoiluzionam ca nu am gresit, ca suntem buni, drepti si frumosi, ca suntem sau nu suntem în pericol, ca iubim si/sau nu suntem iubiti îndeajuns. Mintim în mod constient si, câteodata, inconstient. Mintim din interes sau minim din interes sau minim nemotivat. Mintim candid, cu vadita seninatate si inocenta, mintim voit, cu sârg, cu nerusinare. Mintim vinovati sau nevinovati. Mintim pe fata sau pe ascuns. Mintim prin exagerare, adaugare, inventare, dar mintim si prin diminuare, omisiune, tacere.
Mintim falsificând sau mintim …adeverind.
Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonante socio-culturale, ce vizeaza mai multe straturi existentiale: ontologice, gno