CARACTERUL


1. Latura relational-valorica a personalitatii

In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un asamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui „portret” psihic global .
In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe carele intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.
In sistemul de personalitate, caracterul reprezinta latura relationala si valorica, este in principal un ansamblu de atitudini-valori.
In timp ce temperamentul este neutral, gdin punct de vedere al continutului, sociomoral, al semnificatiei umaniste, caracterul se defineste, in principal, prin valorile dupa care subiectul se calauzeste, prin raporturile pe care le intretine cu lumea si cu propria fiinta.
Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata.
Intre caracer si aptitudini distinctia este mai pregnanta. In timp ce aptitudinea, ca sistem operational eficient, se investeste in activitate si se apreciaza dupa rezultatele obtinute, trasaturile de caracter constau din modul de raportare la diversele laturi ale realitatii inclusiv activitatea proprie. Poate exita deci o discordanta intre sensurile nivelurile atitudinale ( caracteriale) si aptitudninile, dupa cum poate sa se constate partial denivelari si discordante sau o dezvoltare superioara si concordanta a ambelor formatiuni.

2. Componentele de baza ale caracterului : atitudinea stabilita si trasatura volitiva

Insusirea caracteriala reprezinta o pozitie a subiectului fata de cele din jur, un mod de a se raporta la evenimentele existentei sale in lume. In stiintele umaniste, aceste modalitati de raportare care pornesc de la subiect, il exprima pe el si se traduc prin comportamente, poar