CINICI SI STOICI





Nici o lucrare originala a cinicilor sau stoicilor nu s-a pastrat pana in zilele noastre. Cunostintele noastre despre ei se bazeaza pe surse romane de mai tarziu, ca cele provenite de la Cicero si Plutarh, si de la primii ganditori crestini, numiti "parintii bisericii".

Scoala cinica, care a atins apogeul intre sfarsitul secolului al V-lea si sfarsitul secolului al IV-lea, a fost intemeiata de Antistene, un admirator al lui Socrate, si invataturile sale poarta vag trasaturile a ceea ce astazi numim cinism.

Termenul "cinic" deriva din cuvantul grecesc pentru "caine" si se refera la obiceiul cinicilor de a marai la toti trecatorii. Ei erau complet neconventionali si austeri in comportamentul lor si nu credeau in detinerea de proprietati. Conform legendei lui Diogene, cel mai celebru dintre ei, el traia intr-un butoi si si-a aruncat cana atunci cand si-a dat seama ca poate bea si din causul palmei.

Cinicul Antistene

Antistene, primul cinic, era fiul unui sclav atenian sarac. A scris un tratat despre sclavie si libertate si a fost intemeietorul unui gen de materialism pur care era in contradictie cu idealismul si teoria formelor lui Platon. Dupa Antistene, nimic in afara lucrurilor ce pot fi atinse, rezista sau actioneaza, nu este real. (Acestea includeau si unele cuvinte, dar nu toate.) Antistene sustinea ca Platon putea vedea caii, dar nu putea vedea ideea generala si abstracta de "calarie" - "ce-ul tuturor cailor", cu cuvintele scriitorului modern James Joyce.

Pentru cinici, scopul vietii nu era cunoasterea ci fericirea, considerata o senzatie placuta. A cauta virtutea insemna a cauta placerea iar viciul este durere. "Iinteleptul" este un proscris deoarece isi cauta propria identitate; este independent de influentele sociale, de convenientele considerate mai prejos de demnitatea sa, nu are proprietate si cauta sa traiasca intr-o independenta materiala, in concordanta cu nevoile si dorintele naturale.