CONCEPTIA EU-LUI SI ORIENTAREA VALORICA LA ADOLESCENTII DIN SCOLI

 
 
 
Lumea interioara a personalitatii si constiinta de sine sa au atras de demult atentia filosofilor, savantilor si pictorilor. Constiinta si constiinta de sine este una din problemele cardinale ale filozofiei, psihologiei si sociologiei. Importanta ei se bazeaza pe faptul ca studiul constiintei si autoconstientizarii constituie baza metodologica pentru solutionarea atât a numeroaselor probleme teoretice, cât si multor sarcini practice legate de formarea punctului de vedere al vietii.
Capacitatea de autoconstientizare si autocunoastere este o însusire exceptionala a omului care, în procesul de autoconstientizare se cunoaste pe sine în calitate de subiect al constiintei, comunicarii si actiunii, plasându-se într-un raport nemijlocit fata de sine însusi. Produsul final al autocunoasterii este un sistem dinamic de conceptii ale omului despre sine însusi, conectata cu aprecierea lor, numita cu termenul conceptia Eu-lui.
Conceptia Eu-lui apare la om în procesul interactiunii sociale ca un produs unic si inevitabil al dezvoltarii sale psihologice si ca o achizitie psihologica relativ stabila si în acelasi timp supusa tulburarilor interne si schimbarilor. Ea lasa o amprenta puternica asupra tuturor manifestarilor vitale ale omului – din copilarie pâna la adânci batrâneti.
Perioada aparitiei “eu”-lui constient, oricât de treptat nu s-ar forma anumite parti componente ale sale, este considerata adolescenta si vârsta juvenila timpurie. Toti psihologii indica perioada juvenila timpurie ca o etapa critica de formare a constiintei de sine si dezvoltarea ei este privita ca un proces psihic central al vârstei de trecere.  
Cresterea constiintei de sine si a interesului pentru Eu-l propriu la adolescenti duce la schimbari în formarea caracterului si în structura conceptiei Eu-lui. În perioada juvenila (15-17 ani) în cadrul stabilirii noului nivel al constiintei de sine are loc formarea unei reprezentari relativ