CONCEPTUL DE STRES PSIHIC
 
Originea conceptului de stres psihic este legata de aparitia conceptului general de stres al lui Selye, dar precursorul de geniu în acest domeniu ramâne tot Cannon care, demonstrând aparitia unei secretii de adrenalina la animalele supuse unui soc emotional, a descris pentru prima oara elementele de ordin psihocomportamental precum si de ordin fiziologic ale unui stres psihic experimental (la animale).
Exista numeroase definitii date stresului psihic (SP), care este considerat ca fiind: "totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-si gasesc solutia" [[1]]; "o stare de tensiune, încordare si disconfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme" [[2]] etc., principalele caracteristici ale acestui fenomen fiind urmatoarele [[3], p. 29-31]:
·         SP este un stres în cadrul caruia canalul de propagare al actiunii agentului stresor este reprezentat de însusi psihicul uman;
·         în SP apar atât tulburari neuropsihice, cât si tulburari somatice;
·         SP consta în reactii psiho-comportamentale si somato-viscerale de o intensitate crescuta peste limitele acceptate, destul de conventional, ca fiind corespunzatoare unei simple adaptari;
·         în functie de rezultatul confruntarii dintre agentii stresori si reactia psiho-fizica a organismului uman la acestia (însusi SP), ulterior vom putea asista la urmatoarele fenomene: a) reinstalarea aparenta sau reala a aceluiasi pattern psihocomportamental ca si înainte de actiunea agentilor stresori; b) aparitia, în timpul SP si mai ales dupa o perioada de incubatie, a unor tulburari psiho-somatice persistente sau chiar a unor boli psihice sau somatice.
În cazul preexistentei diverselor maladii, SP va realiza o agravare sau o redesteptare din stadiul lor de acalmie. Aparitia în plan psihic a unor evaluari de strategii fata de o posibila repetare a confruntarii cu acelasi agent stresant (sau altii similari) poate avea: un ecou afectiv favorabil (în caz de dominare a situatiei), cu sporirea încrederii în propriile forte, si un ecou afectiv nefavorabil (realizarea esecului) cu efecte potential psihopatologice; SP este inevitabil dar controlabil. În comparatie cu alte forme de stres, SP implica în primul rând starea psihologica a organismului.
În literatura se subliniaza faptul ca SP poate fi de doua feluri: primar si secundar. El are un caracter "primar" atunci când este rezultatul unei agresiuni receptionate în sfera psihicului (conflicte si suprasolicitari psihice mediate de stimulii verbali dar si realizate prin concentrarea atentiei, cu evocarea sau persistenta unor imagini, sentimente etc.) si un caracter "secundar" atunci când este o reactie de însotire ori chiar de constientizare a unui stres fizic caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.
Agentii stresori psihici sunt în marea lor majoritate stimuli verbali (incluzând si limbajul interior). Semnificatia lor pentru individ îi diferentiaza net de toti ceilalti agenti stresori (fizici, chimici etc.). O caracteristica a acestor agenti este caracterul lor potential de a produce SP, validat numai de semnificatia de amenintare, prejudiciu, nocivitate în general, pe care le-o ofera subiectul agresionat.
De asemeni unul si acelasi eveniment stresor psihic nu produce de fiecare data un SP la acelasi individ, atât din cauza "dispozitiei de moment", cât si semnificatiei diferite ce i se confera în momentele respective.
Un rol deosebit în aparitia si intensitatea SP îl au particularitatile individuale (genetice, cognitive, afective, motivationale, volitionale etc.). Toate aceste particularitati - modelate de experienta de viata familiala si profesionala a subiectului (incluzând evenimentele psihotraumatizante anterioare), inclusiv de o serie de afectiuni somatice si mai ales psihice (nevrozele în special) - sunt implicate în raspunsul individului la un stresor psihic potential, contribuind la conferirea unei semnificatii nocive, imaginare sau reale, capabile sa conduca la "intrarea în starea de SP". Lazarus, cit. [22, p. 13], considera semnificatia atribuita agentului stresor ca pe un eveniment capabil sa contribuie la diferentierea unui stres psihic de un alt tip de stres (sau, cum afirma - în mod repetat - Selye, "important este nu ceea ce ti se întâmpla, ci felul în care reactionezi!").
Aceasta poate fi explicatia de ce unele persoane prezinta o sensibilitate crescuta în plan psihic la actiunea unor stresori minori, banali, fiind mai predispuse astfel la aparitia SP. Aceasta sensibilitate a fost denumita "vulnerabilitate la stres", termen ce desemneaza o receptivitate psihica crescuta fata de stresorii psihogeni capabila sa conduca la aparitia SP. În acest context, considera Iamandescu [[4]], daca ar fi sa ...