DEZVOLTAREA PSIHICA A COPIILOR DIN CASELE DE COPII
 
 
 
Casele de copii ocupa un loc deosebit în sistemul educatiei sociale a copiilor de vârsta prescolara. Aceste institutii reabilitare de însanatosire – educare au menirea de ai înlocui copiilor familia, de a crea conditii în care copilul, lipsit de atentia si dragostea mamei s-ar dezvolta normal, corespunzator vârstei.
Aceasta lucrare, dedicata analizei particularitatilor dezvoltarii psihice a copiilor orfani, reflecta problemele principale a dezvoltarii copiilor în institutiile specializate, atitudinea statului fata de ei, precum si diferentele si specificul privind instruirea si educarea acestor copii, depistarea precoce a deficientilor în dezvoltare si multe alte probleme, ai caror rezolvare depinde de mediul familial (în cazul unei adoptii) sau social în care nimereste copilul, competenta specialistilor care lucreaza cu copiii.
Cere a fi subliniat faptul ca copiii orfani, în ceea ce priveste dezvoltarea lor psihica, difera mult de semenii sai, care sunt educati în cadrul familiei, tempoul dezvoltarii lor este încetinit. Dezvoltarea si sanatatea lor se caracterizeaza printr-un sir de particularitati calitative negative, care se observa pe parcursul tuturor perioadelor copilariei – începând cu vârsta prescolara mica la adolescenta.
Copilul, care este educat si crescut în afara familiei, pe parcursul tuturor perioadelor de dezvoltare a societatii a constituit un fenomen negativ  si nenatural. Unii copii devin orfani în urma decesului parintilor, altii sunt orfani, având parinti degradati, alcoolizati – cei, care sunt privati de drepturile parintesti de catre lege. Anume aceasta categorie de parinti se întâlneste în majoritatea cazurilor copiilor institutionalizati (circa 80% de copii orfani din cei 13662 din republica / datele anului 1995/). Majoritatea lor ramân uitati chiar si de rudele apropiate, si astfel sunt privati de posibilitatea de a iesi dincolo de portile orfelinatului.
În Casele de copii sunt institutionalizati copiii, care de la nastere au fost plasati în leagane, cei din familiile problematice si copiii abandonati. Ca urmare, în aceste  institutii pentru copii prescolari si scolari se desfasoara o munca educativa care încearca sa le ofere copiilor  un climat asemanator celui din familie si sa organizeze procesul instructiv – educativ asemanator cu cel din gradinitele si scolile de masa. Aceasta presupune sarcini deosebit de complicate, tinând seama, mai ales de complexele de frustrare si alte tulburari psihice generate de lipsa caldurii materne la vârste foarte mici, de atmosfera de insecuritate la care au fost supusi, si care cu oricâte eforturi, nu pot fi niciodata, pe deplin, compensate.  
În rezultatul cercetarilor psihologice a prescolarilor si scolarilor mici (Dubrovina I.), care se educa în casele de copii, au fost evidentiate dereglari specifice în dezvoltarea sferelor intelectuala si motivationala. Ele se manifesta prin retinere (sau lipsa) a dezvoltarii la copii a gândirii abstracte, care cere elaborarea unui plan intern al actiunii, ceea ce duce la cresterea treptata a dificultatilor în acumularea materialului de studii, care presupune în fiecare an cresterea cerintelor fata de capacitatea de a actiona pe plan intern.
Copilul, care creste în conditiile institutiilor de tip închis, în afara de alte deficiente, nu are formata capacitatea de a comunica. Contactele sunt superficiale, neuroziforme si rapide; copilul cere atentie si o refuza în acelasi timp, trecând la agresivitate sau la îndepartare pasiva.
Pentru toti copiii, care se educa în institutiile de tip închis, sunt caracteristice devieri în comunicare cu oamenii maturi. Pe de o parte, la ei este pronuntata necesitatea în atentie si atitudine pozitiva din partea adultilor, în caldura, alinare si contacte emotionale. Iar pe de alta parte – o insatisfactie totala a acestei necesitati: cauza fiind un numar mic de adresari din partea adultilor catre copii (cu 4 – 10 ori mai putine, decât în cazul semenilor, educati în familie), nivel jos în cadrul acestor contacte de adresari personale, intime, saracia emotionala si de continut (care în majoritatea cazurilor este îndreptata asupra reglementarii comportamentului), un schimb des de adulti, care se afla în preajma copilului, transferul copiilor dintr-o grupa în alta. Analizând cauzele, care determina aparitia unor disfunctii în relatiile adult – copil în Casele de copii, am putea stabili urmatoarele aspecte (Damian I.):
*carente grave în pregatirea profesionala pentru acei ce lucreaza în institutii de ocrotire a copilului;
*lipsa unei motivatii intrinseci pentru activitatea cu copiii institutionalizati;
*incapacitatea de a realiza o empatie a copiilor cu care se afla în relatie;
*gruparea se face fara a se tine cont de simpatia fata de educator, simpatii personale evidente, relatii fraterne;
*absenta unui climat ambiental motivan...