Diagnosticul psihic provizoriu
Examenul psihologic poate fi privit ca o aplicatie de teste, ca studiu de cazuri, ca observatie scurta si intensa. Cel care a dat primele elemente privind dinamica examenului psihologic a fost A. Binet. Sectiunea de diagnoza are câteva caracteristici si presupune multe cunostinte, multa experienta, simt psihologic.
Pornim de la ipoteza ca în fiecare situatie psihologul poate elabora o scema de lucru si o sinteza a datelor din primele observatii si date privind un caz oarecare. Aceasta are valoarea unei ipoteze de lucru si reprezinta surprinderea acelor aspecte si simptome care i se par psihologului mai pregnante si caracteristice. Acest prim diagnostic, provizoriu, contine aspecte si ipoteze ce stau la baza diagnozei psihice diferentiale (se elaboreaza în urma aplicarii de teste si a corelarii rezultatelor astfel obtinute cu date suplimentare biografice si de observatie). Sansele de confirmare a ipotezelor cuprinse în diagnoza psihica provizorie sunt relativ mari în cazul în care experienta si pregatirea psihologului sunt elevate.
Ipoteza = rol important. Permite sa se parcurga drumul posibil cauzal dintre anumite simptome si aspectele mai complexe subiacente ce pot fi
incriminate într-un caz oarecare. Permite sa se tina în evidenta
caracteristicile cazului.
La baza diagnosticului psihic provizoriu stau o serie de cunostinte, dar si o întelegere mai subtila a problemelor cazului respectiv.
La consultul psihologic din policlinici sau la centrele de neuropsihiatrie infantila vin foarte multi copii.
Toate ipotezele formulate în diagnoza psihica provizorie trebuie verificate. Psihologul e bine sa cunoasca curba dezvoltarii psihice pentru a se folosi de ea în mod eficient.
Daca un copil prescolar mic prezinta unele defecte de vorbire (dislalie
simpla sau polimorfa) fenomenul ca atare se poate încadra ca logopatie de dezvoltare ce se poate ameliora, integral chiar, fara interventii prea complicate. În cazul în care pronuntarea defectuoasa persista si în perioada prescolara mare, se contureaza caracteristicile unei logopatii reale. Aceleasi simptome pot avea semnificatii diferite la vârste diferite > necesitatea de a cunoaste bine caracteristicile de baza ale dezvoltarii psihice. Pe acest tablou se pot manifesta întârzieri de aparitie (ale mersului, vorbirii, dezvoltarii sociabilitatii) dar si întârzieri de dezvoltare dupa ce anumite caracteristici s-au constituit. La acestea se adauga fenomenele de deteriorare, nematurizare (infantilism) etc.
Diagnosticul provizoriu trebuie formulat cu multa precautie, urmând sa fie suplimentat, ajustat.
Diagnoza psihica diferentiala
Când un tânar vorbeste defectuos e usor de observat de catre oricine ca sufera de o logopatie. Diagnosticul provizoriu e relativ usor de pus prin ascultarea atenta a categoriei de sunete alterate, a înlocuirilor, perseveratiilor, etc. totusi, numai un examen psihologic mai complex (cu teste) ne va putea duce la stabilirea unui diagnostic psihic diferential, la stabilirea faptului daca e vorba de polilalie combinata cu tahilalie în urma unui traumatism, sau daca e vorba de o logopatie pe fond de oligofrenie. În cazurile de insuccese scolare ca simptom, numai sondarea complexa a caracteristicilor activitatii scolare, a inteligentei (atentiei, memoriei) etc. pot permite o diagnosticare fina a caracteristicilor si substratului carential al insuccesului scolar. Numai diagnosticul diferential ne va arata daca insuccesul scolar se datoreaza unui intelect de limita, memorie nesatisfacator dezvoltata si exercitata, inadaptare la viata scolara, interese neorganizate, lipsa atitudinilor necesare ritmului si stilului vietii scolare, deteriorare a vazului sau auzului. E nevoie de foarte mare precautie si subtila sondare a tuturor ipotezelor ce se pun în astfel de cazuri cu atât mai mult cu cât pot fi si alte multe cauze ce pot determina ramânerea în urma la învatatura.
Exista anumite conditii care fac dificila diagnoza psihica diferentiala. Orice psiholog practician stie ca un elev care nu poate face fata primului moment de contact cu psihologul prezinta rareori o debilitate mintala, desi comportarea lui ar incrimina un astfel de diagnostic. Incapacitatea lui de moment se poate datora mai multor cauze, cum ar fi lipsa de interes si atentie fata de situatie, timiditatea si anxietatea, inhibitia nevrotica, …
Stabilirea unui diagnostic psihic nu consta în aplicarea unui test sau într-o examinare, ci examinarea si aplicarea de teste constituie momente într-o actiune mult mai complicata, care în principiu are anumite dimensiuni, o anumita structura.
Se obisnuieste ca atunci când e vorba de un copil sau de un tânar elev, educatorii sau tutorii elevului sa se antreneze pentru a vedea ce probleme pune copilul. În aceste conditii se efectueaza cadrul larg al anamnezei ce va trebui completata cu ancheta sociala. Examenul începe cu obse...