Doctrina disolutiilor a lui Jackson

Fundamentul doctrinei jacksoniene si opozitia sa fata de conceptia de centre de imagini deriva din constatarea clinica a faptului ca o functie psihologica nu se pierde niciodata complet în urma unei leziuni cerebrale.
Este principiul lui Baillarger, dupa numele neurologului francez care 1-a enuntat: daca anumite utilizari ale limbajului se pierd, altele ramân posibile. Cuvinte imposibil de pronuntat în anu-mite situatii vor fi utilizate în altele, amintiri imposibil de evocat timp de lungi perioade revin brusc; pacienti care, la examenul clinic, sunt incapabili sa descrie utilizarea unui cutit, îl pot utiliza fara probleme la masa. Pe scurt, constatarea acestor fenomene, greu conciliabile cu doctrina centrelor de imagini, sta la baza doctrinei jacksoniene a disolutiilor.
Ideea centrala a acestei doctrine este ca functiile nervoase se dezvolta progresiv si ierarhic, dupa acelasi principiu, atât la embrion de la formarea tubului neural, cât si, dupa nastere, m organizarea functiilor psihologice superioare: de fiecare data când o noua structura nervoasa ajunge la maturitate, ea nu numai ca face posibile functiile care îi sunt proprii, ci ia sub control structurile nervoase dezvoltate anterior. Astfel, daca un proces patologic atinge sistemul nervos, vor aparea doua consecinte: un fenomen negativ de distrugere, din cauza pierderii functiei care era posibila gratie structurii nervoase disparute, si un fenomen pozitiv de eliberare, deoarece functiile inferioare vor fi eliberate de controlul exercitat asupra lor de structurile lezate.
Constituirea functiilor nervoase se va efectua dupa schema tripla care urmeaza: evolutia spre trecerea dinspre mai putin organizat spre organizat, adica din centrele inferioare integrate primele si putin susceptibile de schimbare, în centrele superioare cu integrare mai tardiva si care ramân în curs de organizare permanenta toata viata; u) evolutia este trecerea de