Drama psihologiei
 
Psihologia este una dintre stiintele al carei destin nu a fost deloc simplu si linear, ci mult mai framântat si dramatic decât al altor stiinte. Ea a cunoscut perioade de ?vânt si stagnare, de înaltari si caderi, de calm si destindere, dar si de încordare si încrâncenare. În legatura cu ea au fost formulate cele mai frapante paradoxuri. S-a afirmat despre originea psihologiei ca este nedeterminata (unii cred ca termenul de  psihologie ar fi fost folosit pentru prima data în 1590 de Goclenius, un profesor din Marburg, altii în 1696 de Leibniz (1646—1716), în fine, sunt si  autori care îl „împing" spre 1732—1734 si îl leaga de numele lui Christian Wolf (1679—1754) care 1-a folosit în titlul a doua dintre lucrarile sale — Psihologia empirica si Psihologia rationalis). S-a spus despre obiectul psihologiei — daca exista — ca ar fi nebulos, i s-au pus la îndoiala legile, i-au fost contestate metodele, considerate ca nesigure. Or, daca o stiinta nu are un obiect propriu de cercetare, daca ea nu este capabila sa descopere si sa formuleze legile fenomenelor investigate, daca  nu dispune   de un ansamblu de metode, tehnica si procedee de cercetare  mai poate fi ea numita stiinta? Fara îndoiala ca nu. Când psihologia a fost considerata ca facând totusi parte din rândul stiintelor s-a afirmat despre ea ca ar fi o „stiinta hibrid". Este de neînteles cum doi autori americani (Frank B. McMahon si Judith W. McMahon) care au publicat o lucrare voluminoasa referitoare la problematica psihologici au pastrat titlul de „Psihologia — o stiinta hibrid" chiar si la o  a cincea  editie aparuta relativ recent (în 1986). Apoi, este firesc ca într-o masiva enciclopedie a psihologiei editata de Raymond Corsini în doua editii succesive (1984; 1994) la termenul de pseudostiinta sa întâlnim enumerate astrologia, numerologia, frenologia, fiziognomia, chiromantia, demonologia, dar nu mai este fireasca încadrarea în rândul pseudostiintelor a grafologiei sau a parapsihologiei. Chiar daca în aceste domenii informatiile sunt destul de saracacioase si incerte, chiar daca accesul acestor fenomene la statutul de stiinta  este întârziat, a le exclude cu totul din domeniul preocuparilor stiintifice ar fi o eroare. Aceasta cu atât mai mult cu cât ele exista, desi sunt inexplicabile deocamdata, si au o mare utilitate practica. Expertiza grafologica a scrisului este, de exemplu, de mare ajutor în justitie. Atitudinea contradictorie fata de astfel de fenomene apare si din faptul ca, pe de o parte, ele sunt trecute printre domeniile pseudostiintifice iar, pe de alta parte, atunci când sunt prezentate distinct (în cadrul termenului de perceptie extrasenzoriala sau al celui de parapsihologic) li se acorda o semnificatie deosebita si se aduc argumente, uneori convingatoare, cu privire la necesitatea investigarii lor.
Psihologia a fost comparata cu viata omului si asa cum omul are ? biografie si psihologia îsi are propria sa biografie. Numai ca biografia psihologiei, prin avatarurile ei, s-a individualizat în raport cu biografia altor stiinte. Nu întâmplator s-au scris si o serie de lucrari dedicate drumului sinuos al psihologiei. Psihologul român Vasile Pavelcu (1900 — 1990) a publicat o Drama a psihologiei în doua editii, una aparuta în 1965, alta în 1972. „Nu este o simpla metafora când vorbim despre viata, biografia unei stiinte, despre stradania si zbuciumul ei, despre caderile si înaltarile, durerile si triumfurile, încordarile si destinderile, conflictele si împacarile ei, adica despre «drama» pe care o poate trai si o traieste orice om de stiinta. Framântarile dramatice ale omului de stiinta sunt ale stiintei însasi si invers" (Pavelcu, 1972, p. 12). Intentionat autorul îsi „construieste" lucrarea ca o adevarata drama : în actul întâi el afirma: psihologia nu este stiinta; psihologia nu are metode; nu exista legi în psihologie; în actul al doilea „urca" treptat spre obiect, metoda si legitate în psihologie, pentru ca în final, în epilog sa deschida o noua contradictie, spune autorul, de fapt, tot o drama ca si celelalte de pâna acum: pe de o parte, contradictia dintre subestimarea valorii stiintifice sau sociale a psihologiei si posibilitatilor ei, pe de alta parte, conflictul între natura cerintelor si caracterul particular al psihologiei, în primul caz psihologiei „nu i se cere ceea ce poate da", iar în cel de al doilea „i se pretinde altceva decât ceea ce poate oferi". Autorul este însa convins ca „noua sinteza a pozitiilor contradictorii va reduce tensiunea dramatica existenta" (Pavelcu, 1972, p. 312). Se sugereaza, în felul acesta, dialectica spiralei destinului psihologiei. Cu mult înaintea lui Pavelcu alti autori s-au interesat de destinul întortochiat si dramatic al psihologiei.
Dupa opinia psihologului german Herman Ebbinghaus (1850—1909) drama psihologiei consta în aceea ca „are trecut lung dar istorie scurta" (Ebbinghaus, 1920, p. -1). Acestea erau cuvintele cu care el îsi începea un Manual de ps...