Handicapurile de Limbaj


Handicapurile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii atît la subiectii cu intelect normal, cît si la cei care au un alt handicap. Chiar în conditiile cînd nu exista un alt handicap, decît cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a receptiona si exprima corect cunostintele. Cu cît handicapurile de limbaj sînd mai grave cu atît se manifesta o mai mare simplitate si uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultatile de mai sus, se adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata, frustratie, anxietate etc. Si care sînt, si ele, determinate de gravitatea si extensia handicapului de limbaj. Toate acestea se reflecta în slaba integrare sociala si scolara, în manifestarea unor comportamente aberante si o adaptabilitate redusa etc. Din aceste motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor categorii de tulburari de limbaj ce se întîlnesc la vîrstele prescolara si scolara, îi creeaza educatorului posibilitatea adoptarii unei atitudini diferentiate fata de copii si interventii corectiv-recuperative. Astfel, principalele tulburari de limbaj sunt:

Dislalia este cea mai frecventa tulburare de vorbire ce consta în abaterea de la pronuntia obisnuita, de la vorbirea standard. În unele cazuri, dislalia se manifesta prin neputinta emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor; în altele, ele sînt înlocuite, substituite, inversate sau deformate. În formele grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor. Se poate considera ca exista o dislalie simpla sau partiala, cînd apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete, si alta generala sau polimorfa, cînd sînt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeasi pondere, deoarece si în vorbire unele au o frecventa mai mare în raport cu altele. Consoanele sînt mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea cele care apar mai tîrziu în vorbirea copiilor si care necesita pentru