INTERPRETAREA PSIHOLOGICA SI PSIHIATRICA A
CONDUITEI SUICIDARE
















1. Definitii. Cadru conceptual

Suicidul (de la „sui” – de sine si „cidium” – omorâtor) semnifica „orice caz în care moartea rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, facut de victima însasi, care stie ca trebuie sa produca acest rezultat” (E. Durkheim, 1993). Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreste sa traiasca.
Dupa Larousse-Dictionar de psihologie (2000), sinuciderea este ace actiune de a-si lua singur viata, în mod voluntar, cel mai adesea pentru a scapa de o situatie devenita intolerabila.
Suicidul comporta si o definitie operational-psihologica în virtutea careia „suicidul este un act uman de încetare din viata, autoprodus si cu intentie proprie” (Schneidman, 1980).
Suicidul este actul prin care un individ îsi provoaca el însusi moartea.
Sinuciderea se întâlneste în aproape toate societatile. Proportiile sale sunt greu de stabilit cu precizie, deoarece multe cazuri de moarte voluntara sunt mascate în accidente. Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scaparea de o situatie dezonoranta) sau sociale (a nu fi o povara pentru celalalt) aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbata, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimati, incapabili sa se integreze armonios în viata si sa gaseasca un sens existentei lor, sau melancolici care îsi premediteaza din timp moartea.
Între 60% si 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intentia lor, într-o forma sau alta, din timp. Unii oameni încearca sa se sinucida, în timp ce un alt numar pot face gesturi suicidare care sunt chemari în ajutor sau încercari de a face cunoscut cât de adânca, de mare este disperarea lor.
Multi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte multi depresivi nu au suficienta energie sa comita suicidul si, de aceea, îl comit atunci când se simt mai bine.Desi multitudinea deciziilor de com