Receptia senzoriala este o forma specifica de realizare a comunicarii noastre cu lumea externa, a carei functionare incepe chiar inainte de nastere, cand devine posibila formarea unor reflexe conditionate la agenti mecano-acustici si termici din mediul extern.
Din punct de vedere structural, senzorialitatea pune in evidenta doua componente mari: Senzatia si Perceptia.
Senzatia este primul nivel psihic de prelucrare , interpretare si utilizare a informatiei despre insusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre starile mediului intern. Ea este sursa primara a cunostintelor si constituie atat punctul de pornire, cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate prin descompunere si reducere la senzatii.

*****
In lumina multor explicatii si teorii date de-a lungul timpului, se desprinde urmatoarea definitie generala a senzatiei : Senzatia este reflectarea activ-selectiva a insusirilor particulare si singulare ale stimulilor modali specific in forma unui cod imagine. Continutul ei furnizeaza o informatie secventiala, fragmentara despre obiectele si fenomenele perceptibile.Ea nu permite identificarea acestor obiecte si fenomene, ci doar discriminarea lor in interiorul uneia si aceleiasi insusiri - intensitate, durata, greutate, temperatura, etc.

Analiza senzatiei trebuie sa ia in consideratie interactiunea factorilor externi si a celor ce tin de de organizarea si « functionarea » subiectului.
SENSIBILITATEA SI LEGILE EI

Sensibilitatea reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii.
Sensibilitatea este considerata totusi ca “o proprietate a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei conditionati ”(Zlate).
De aceea interpretarea posibilului suport organic al senzatiilor a fost intotdeauna mai dificila. Ea implica incontestabil structuri si retele neural reflexogene de excitatie bine d