Acest material caracterizeaza reactiile liderilor din sistemele sociale la actiunile unor subordonati reformatori ca o serie de ritualuri ale intimidarii. Fiecare “ritual de control” succesiv reprezinta o escaladare a eforturilor autoritatii de a descuraja un individ (si aceia care l-ar putea sustine) de a continua sa promoveze reforma.
MECANISMELE DE CONTROL ALE CONDUCERII DE NIVEL MEDIU
Ritualurile intimidarii satisfac doua elemente esentiale ce îngrijoreaza autoritatile confruntate cu un subordonat care se dovedeste nu numai în masura sa formuleze revendicarile unui numar semnificativ din membrii organizatiei, dar si capabil sa propuna solutii pentru rezolvarea lor. Prima preocupare a autoritatii este, bineînteles, sa controleze reformatorul în asa fel încât sa nu reuseasca sa recruteze sustinatori. Cealalta preocupare este de a-si exercita controlul în directia în care sa fie absolviti de orice actiune gresita în problema mentionata. Indivizii în cauza trebuiesc controlati în asa fel încât nici sa nu continue a fi un purtator de cuvânt în mod real, nici sa nu devina un martir. Atunci când superiorii sunt confruntati cu un subordonat reformator, ei îsi doresc tacerea sau disparitia acestuia, oricare ar fi mai usor de obtinut. “Autoritatile” trebuie de asemenea sa-si pastreze cu grija imaginea de conducere rezonabila, si ar prefera ca reformatorul sa-i paraseasca mai degraba voluntar decât sa fie îndepartat în mod oficial.
Pentru a exemplifica, aceasta prezentare va descrie ritualurile intimidarii folosite în diferite organizatii de catre autoritati cu scopul de a suprima protestele atunci când prefera mai degraba sa intimideze indivizii reformatori decât sa canalizeze energiile organizatiei catre schimbarile structurale si personale necesare pentru a transforma o “enclava noncomformista” într-o grupare coeziva si eficienta. Se sugereaza de asemenea ca o organizatie trece la schimbari majore în integrarea si acomodarea unui grup de dizidenti numai atunci cân