Structura si devenirea personalitatii

1. PERSONALITATEA – un complex structurat
Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitehtonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce conteaza nu este atat gradul lor de dezvoltare, cat modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc in plan psihocomportamental, la efecte diverse.
( Relatia dintre temperament si caracter (T - C)
In legatura cu aceste laturi ale personalitatii s-au manifestat 3 pozitii distincte:
Unii autori neputandu-le diferentia au recurs la amestecul lor:
NUTTIN definea - caracterul: ,,componenta afectivo-dinamica a personalitatii”
temperamentul: ,,componenta fiziologica, in mare parte stabila si ereditara.”
2) Alti autori au ajuns la concluzia separarii lor, pornind de la marea constanta a temperamentului de-a lungul vietii individului:
De ex., se considera ca temperamentul influenteaza viata psihica in general si nicidecum personalitatea, de aceea el este rupt, desprins de personalitate. Argumentul invocat il reprezenta existenta unor manifestari temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.
Caracterul era interpretat doar ca un simplu strat ce se suprapune peste temperament, el fiind un fel de dublura a temperamentului.
Se incerca descifrarea caracterului dupa parametrii tipologici, invocandu-se faptul ca atitudinile persoanei si semnificatia lor conduc la schimbarea aspectului dinamico-energetic al conduitei.
Potrivit acestei pozitii se ajungea la concluzii eronate d.p.d.v.:
- teoretic (autonomia temperamentului)
- practic(ignorarea temp. in formarea personalitatii)
Sunt autori care sustin ideea interactiunii dintre T si C de tip antagonis