UITAREA


Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si reactualizate este foarte raspândit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine asa-numitul fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul pastrarii. Desi, la prima vedere, s-ar parea ca uitarea este un fenomen relativ simplu, în realitate lucrurile nu stau deloc asa. Înca cu multi ani în urma, el a constituit preocuparea de seama a multor cercetatori psihologi, preocupati îndeosebi de cresterea potentelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultati umane. În legatura cu uitarea, noi vom starui doar asupra câtorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor întrebari.
Asadar: Ce este uitarea? Oricât s-ar parea de ciudat, uitarea este, în anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este "înscrisa în legile omenesti". Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, în conditiile supraîncarcarii lui nedând posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraîncarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse în fata individului. În raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. În schimb în raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stânjenit de ceea ce ar fi "prea