Biserica din Tara Romaneasca si Moldova in Evul Mediu (mijlocul secolului al XIV-lea - 1821)
In prima jumatate a secolului al XIV-lea a avut loc procesul de unificare statala a formatiunilor politice existente atunci la sud si est de Carpati, sub un singur conducator. Dar odata cu unificarea cnezatelor si voievodatelor romanesti de la sud de Carpati intr-un singur stat independent, Tara Romaneasca, precum si dupa formarea celui de al doilea stat, Moldova, la rasarit de Carpati, a avut loc si unificarea bisericeasca din cele doua state romanesti independente. Deci, in locul mai multor ierarhi, existenti pe langa fiecare voievod, a fost ales unul singur, purtand titlul de mitropolit. Cu alte cuvinte, procesul de unificare politica a fost urmat, in chip firesc, de unificarea bisericeasca, asa cum s-a intamplat si in cazul statelor slave invecinate si cum era in traditia ortodoxa, ca organizarea bisericeasca sa se adapteze celei politice.
La scurt timp dupa aceasta, domnii celor doua tari au cerut Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol - cea mai inalta autoritate bisericeasca in Rasaritul ortodox - sa recunoasca oficial sau canonic cele doua Mitropolii romanesti, care urmau sa stea sub dependenta aceleia. In 1359, Patriarhia a recunoscut oficial Mitropolia Ungrovlahiei sau Tarii Romanesti, cu scaunul la Arges si pe unicul ei titular Iachint, pana atunci mitropolit la Vicina, in nordul Dobrogei. In 1517, scaunul mitropolitan a fost mutat la Targoviste, iar in 1668 la Bucuresti, unde a ramas pana astazi. Intre anii 1370-c. 1401, in Tara Romaneasca a functionat o noua Mitropolie, a Severinului, pentru tinuturile din dreapta Oltului. La inceputul secolului al XVI-lea s-au creat Episcopiile Ramnicului si Buzaului, care functioneaza pana azi. Intre anii 1793-1949 a functionat o Episcopie la Arges, reactivata in 1990.
Mitropolia Moldovei este mentionata pentru prima data in anul 1386. Recunoasterea ei a intampinat greutati din partea Patriarhiei Ecumenice, care intentiona sa impuna un ierarh grec, pe cand tara voia un roman. Abia la 26 iulie 1401 a fost recunoscut ca mitropolit moldoveanul Iosif - hirotonit la Halici - inrudit cu domnul tarii. Resedinta Mitropoliei era la Suceava, iar in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, a fost mutata la Iasi.
Exista un scaun vladicesc la Radauti, pe langa biserica Sfantul Nicolae, se pare inca din timpul lui Bogdan intemeietorul (1359-c. 1365). Episcopia de Radauti a functionat timp de cateva secole, iar in 1781 a fost mutata la Cernauti, ca urmare a anexarii Moldovei de nord la imperiul austriac (1775). In timpul lui Alexandru cel Bun s-a creat o noua eparhie, la Roman, care exista pana azi, iar in 1598 a luat fiinta a treia eparhie la Husi, care a existat pana in 1949, cand s-a contopit cu cea a Romanului (a fost reactivata in 1976).
Este necesar sa subliniem ca in secolele XIV-XVIII Biserica din Tara Romaneasca si Moldova trebuie privita ca o Biserica de stat, oficiala - mostenire din Bizant, - ea detinand un rol important in viata politica a tarii si indrumand intreaga activitate culturala si de asistenta sociala-umanitara. Detinand un astfel de rol, intre mitropolitii Ungrovlahiei s-au remarcat o seama de personalitati, din care vom mentiona doar cateva nume. In prima jumatate a secolului al XVI-lea au pastorit mitropolitii Maxim Brancovici (c. 1505-1508), retras la manastirea Crusedol, din Serbia, ctitoria sa (+1516, trecut de Biserica sarba in randul sfintilor); Macarie (c. 1512-c. 1521), fost tipograf, care a imprimat primele carti slavone pe pamant romanesc (Liturghierul 1508, Octoihul 1510 si Tetraevanghelul 1512); iar la sfarsitul secolului Eftimie (1594-1602), omul de incredere al lui Mihai Viteazul, care l-a trimis in cateva misiuni diplomatice. La inceputul secolului al XVII-lea a pastorit mitropolitul Luca din Cipru (1602-1629), fost episcop de Buzau (1583-1602), un talentat copist-miniaturist, care a fost trimis in misiuni diplomatice de Mihai Viteazul la principele Transilvaniei si la tarul Rusiei. In timpul lui Matei Basarab au pastorit doi mitropoliti carturari, Teofil (1636-1648), sub care s-au infiintat tipografiile de la Campulung, Govora, Dealul si Targoviste, imprimandu-se mai multe carti in slavoneste si romaneste (Pravila de la Govora, 1640, Cazania de la Govora-Dealu, 1642-1644) si Stefan (1648-1653 si 1655-1668), care a tiparit primele carti de slujba cu tipicul in romaneste. In a doua jumatate a secolului consemnam pe mitropolitii Varlaam (1672-1679), care a infiintat o noua tipografie la Bucuresti, ctitorul a trei schituri si Teodosie (1668-1672 si 1679-1708), sprijinitor al activitatii cultural-artistice sub domnitorii Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu (Biblia de la Bucuresti din 1688 s. a.). Un loc aparte in istoria Bisericii si a culturii romanesti ocupa mitropolitul Antim Ivireanul (1708-1716), originar din Iviria sau Gruzia (canonizat in 1992), unul din marii ierarhi carturari, indrumatorul tipo...