CATEHUMENATUL, BOTEZUL.
CELELALTE TAINE.





Catehumenatul era pregatirea pe care o primea înainte de botez cei care doreau sa îmbratiseze crestinismul. La început foarte sumara, ea s-a organizat si a precedat înca de timpuriu botezul, ca un stagiu de învatatura crestina. Învatatura celor doisprezece Apostoli presupune o asemenea pregatire înainte de botez, iar Clement Romanul vorbeste despre „viitorii credinciosi”.
Catehumenatul a fost o necesitate a vietii crestine. El initia pe „pagâni” în învatatura religioasa si morala a crestinismului, care era atât de deosebita de a lor. Interesul de a recruta credinciosi convisi, alesi, care sa reziste în persecutii si în fata ereziilor, ca si a ispitelor vietii, îndemna Biserica sa organizeze cu deosebita grija pregatire acelor pe care avea sa-i primeasca pentru crestinism, ci si de cunoastere de încercare si de întarire a moralului celor care aveau sa fie credinciosii ei. Catehumenii erau alesi, supravegheati si supusi disciplinei bisericesti.
În general erau primiti în sânul catehumenilor oameni care puteau sa dispuna liber de ei însisi, cu profesiune sau meserie onorabila, cu viata morala. Sclavii erau primiti cu voia stapânului, sotii daca traiau îmreuna. Admiterea în catehumenat o aprecia si aprecia si aproba episcopul.
Catehumenenii erau încredintati unui catehet, de obicei preot, sau chiar unui crestin laic, capabil sa-i învete. Acesta îi învata treptat adevarurile de credinta si de morala, în adunarile tinute în unele locuri, poate în scolile crestine, iar pentru cei mai înaintasi, în biserici. Catehetii puteau fi ajutati de lectori. Ei se împarteau în doua categorii: începatorii, numiti de regula catehumeni, auditori sau cei care vin sa se apropie, si cei mai înaintati numiti alesi, luminati, competenti pentru primirea botezului. La începutul secolului IV-lea, se constata în orient trei categorii de catehumeni. Sinodul de la Neocezareea (314-325) îi numeste auditorii, genunchetori si iluminati.
Catehu