KABBALA DE DINAINTEA KABBALEI



Studiul de fata îsi propune sa gaseasca un fir care sa uneasca cele patru tipuri de literatura post-biblica denumite si genuri literare (rescriere biblica, Targum, pesher, Midrash) pentru o resemnificare a lor în contextul mai larg al traditiei iudaice. Acest fir îl vom numi, cu îndrazneala poate, Kabbala, termen care se va preciza, în acceptiunea cu care este folosit aici, pe parcurs, îmbogatindu-se ca semnificatie si nuanta asemeni unui bulgare de zapada.

Kabbala (de la radacina k.b.l., „a primi”, „a transmite”) indica la o prima semnificare înspre transmiterea (i.e. înspre a trimite, respectiv, a primi un mesaj) înteleasa (ori nuantata ulterior) ca traditie. Termenul folosit îndeobste pentru traditie în spatiul iudaic este masora (de la radacina m.s.r., „a trimite”). Kabbala, spre deosebire de masora (cu referire explicita la traditie în ansamblul ei ca având deja o forma oarecum fixata, secularizata, canonica ce permite/asigura transmiterea continuturilor întocmai, nediferentiat, exoteric), se situeaza prin oralitate în interval, mai precis, în relatie, adica, între emitator si receptor, presupunând un cadru mult restrâns, ezoteric si continuturi niciodata fixate, ci în constituire, de fiecare data altfel, de la receptor la receptor, de la situatie la situatie. Kabbala desemneaza deopotriva procesul si produsul unei asemenea transmiteri. Produsul este desigur textul „încuiat” prin aceea ca scris (deci trecut din oralitate în ascundere) si care în aceasta forma se adreseaza tuturor.

În iudaismul clasic avem o Kabbala liturgica, sacrificiala, ca serviciu al sângelui, ca traseu hematic (de la preot la preot) în jurul altarului si o Kabbala a mesajului divin (la care am facut deja referire), ca transmitere neîncetata a Legii, a Învataturii, ca lant neîntrerupt al revelatiei divine. Serviciul sângelui este înlocuit prin serviciul buzelor. Revelatia se face „gura catre gura”[1], întâlnirea este unica, irepetabila si totusi mesajul se